Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, părintele profesor Ilarion Mâță, consilier în cadrul Sectorului social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a participat, în calitate de formator, la cea de-a doua întâlnire din cadrul cursurilor de formare continuă dedicate familiei, desfășurate în municipiul Cahul.
Evenimentul este încadrat în cadrul proiectului „Comunitate și Comuniune”, implementat de Misiunea Socială Diaconia a Mitropoliei Basarabiei, în parteneriat cu Catholic Relief Services (CRS). Activitățile s-au desfășurat la Centrul social al Catedralei din Cahul și la Centrul de zi pentru copii al Misiunii Diaconia a Mitropoliei Basarabiei din municipiul Cahul, reunind preoți din Arhiepiscopia Chișinăului și din Episcopia Basarabiei de Sud.
Formatori în cadrul programului au fost părintele profesor Ilarion Mâță, consilier eparhial la Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, și părintele Ciprian Ion Ioniță, consilier patriarhal la Sectorul social-filantropic al Administrației Patriarhale.
În cadrul întâlnirii, părintele profesor Ilarion Mâță a susținut cursul de formare intitulat „Pastorația familiei aflate în situație de dificultate”, oferind o abordare integratoare asupra familiei și subliniind rolul esențial al Bisericii în sprijinirea acesteia prin pastorație, educație și implicare social-filantropică.
Prezentarea a evidențiat importanța identificării în comunitate a familiilor vulnerabile și a celor aflate în situații de dificultate, subliniind fundamentul pastoral al acestei responsabilități și necesitatea unei abordări atente și responsabile din partea clerului și a lucrătorilor sociali. În acest context, au fost prezentate noțiuni fundamentale privind vulnerabilitatea familială, precum și principiul interesului superior al copilului, element central în intervenția socială și pastorală.
De asemenea, cursul a abordat problematica prevenirii și combaterii violenței în familie, precum și principiile de bază în consolidarea relațiilor familiale. Au fost prezentate modele practice de intervenție și direcții de acțiune menite să sprijine familiile aflate în dificultate, prin colaborarea dintre parohie, comunitate și instituțiile sociale.
Un alt aspect important al formării a vizat identificarea nevoilor de bază ale familiei și a factorilor de risc care pot conduce la vulnerabilitate, precum sărăcia, izolarea socială, lipsa sprijinului comunitar sau conflictele familiale. Totodată, au fost evidențiați factorii protectivi care contribuie la consolidarea și creșterea rezilienței familiale, precum relațiile de sprijin, implicarea comunității și activitățile pastorale și social-filantropice desfășurate la nivel parohial.
În cadrul sesiunii de formare au fost prezentate și exemple de instrumente practice utilizate în activitatea socială, precum modele de anchetă socială, studii de caz și propuneri de activități parohiale, grupuri de suport pentru părinți și activități de voluntariat familie–comunitate, menite să sprijine dezvoltarea unor intervenții concrete în sprijinul familiilor vulnerabile.
Negru Gheorghe



