Patriarhia Română a organizat, în cooperare cu Antibiotice S.A. Iaşi, Conferinţa interdisciplinară „Credinţă şi ştiinţă – izvor de sănătate”, care se înscrie în programul Anului omagial al pastoraţiei şi îngrijirii bolnavilor şi Anului comemorativ al sfinţilor tămăduitori fără de arginţi.
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit cuvântul de binecuvântare intitulat „Credință și știință pentru sănătate”. Apoi, Prof. univ. dr. Alexandru Rafila, ministrul sănătății, a rostit apoi un cuvânt de deschidere în care a subliniat buna colaborare dintre Biserică și instituția pe care o conduce. S-a vizionat un film de prezentare a Antibiotice SA Iași, urmată de cele trei sesiuni de conferințe.
La această întrunire au participat medici, farmaciști, reprezentanți ai unor instituții medicale și preoți de caritate, desfășurându-se în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, din partea Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, au participat: Pr. Gheorghe Turcu, Spitalul Municipal de Urgență Moinești, Pr. Petrică Cuibar, Spitalul Municipal „ Sf. Ierarh Dr. Luca” Onești și Pr. Constantin Pletosu, Spitalul „ Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși.
Abordarea medico-duhovnicească a suferinței umane este un deziderat ce duce la înțelegerea și tratarea bolnavului pentru restaurarea deplină a stării de integritate. Se dorește implicarea afectivă a tuturor celor ce participă în procesul de vindecare, ținându-se cont de latura duhovnicească a pacientului. Boala trebuie privită ca o pedagogie divină și omul, conștient că Mântuitorul Iisus Hristos este Doctorul sufletelor și trupurilor.
Pr. Gheorghe Turcu