Pregustarea sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva la Catedrala Arhiepiscopală din Roman

Bucuria sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva ce însufleţeşte zilele acestea întreaga Moldovă a cuprins şi Eparhia Romanului şi Bacăului, a cărei catedrală arhiepiscopală o are ca patroană spirituală pe Ocrotitoarea acestui ţinut de peste şase veacuri.


 

Bucuria sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva ce însufleţeşte zilele acestea întreaga Moldovă a cuprins şi Eparhia Romanului şi Bacăului, a cărei catedrală arhiepiscopală o are ca patroană spirituală pe Ocrotitoarea acestui ţinut de peste şase veacuri. Sărbătoarea prilejuită de hramul Catedralei din Roman s-a împletit cu serbarea a 5 ani de la ridicarea la rangul de Arhiepiscopie a acestei eparhii. Ierarhii prezenţi, preoţii şi credincioşii au rememorat cu bucurie momentul când, în toamna anului 2009, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a venit la Roman pentru a oferi însemnele noii eparhii Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Eftimie şi Preasfinţitului Episcop-vicar Ioachim Băcăuanul.

Duminică, 12 octombrie, într-o atmosferă de aleasă și binecuvântată trăire ortodoxă, mulțimea credincioșilor veniţi din toate zonele eparhiei, au participat la Dumnezeiasca Liturghie, oficiată de Preasfinţitul Părinte Corneliu, episcopul Huşilor, Preasfinţitul Părinte Mihail, episcopul Ortodox Român al Australiei şi Noii Zeelande, Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, episcop-vicar patriarhal şi Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, înconjurați de soborul de preoți, consilieri, inspectori și protopopi ai Eparhiei.  Ierarhii s-au rugat alături de peregrinii și creștinii ai căror pași au fost purtați astăzi în cea mai veche biserică ce poartă hramul  Cuvioasei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei fiind cinstită aici de peste șase veacuri. În armonia muzicală a coralei ”Paraschevi” a Catedralei, evenimentul spiritual al acestei zile a oferit momente de înălțare duhovnicească, veritabilă pregustare  a serbării Ocrotitoarei Moldovei. În cuvântul de învățătură rostit după citirea Sfintei Evanghelii,  Preasfinţitul Părinte Episcop Corneliu i-a îndemnat pe cei prezenți să trăiască în Hristos, să devină  pământ roditor, să-și îmbogățească viața cu fiecare rugăciune ridicată către Hristos Domnul şi să aibă "îndelungă răbdare, răbdarea sfântă care este cheia multor încercări ce pot fi trecute astăzi".

La încheierea Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Episcop Ioachim a explicat  "motivaţia pentru care suntem astăzi aici, unde dăinuie duhul înaintaşilor, este să mulţumim lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de-a lungul celor peste şase veacuri de existenţă neîntreruptă. Ne-am adunat şi pentru faptul că acum cinci ani, la propunerea Centrului eparhal de la Roman, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a găsit de cuviinţă să ridice la rangul de Arhiepiscopie acest ţinut binecuvântat de Dumnezeu. Iar acum, în contextul sărbătorii Sfintei Parascheva am invitat în mod special ierarhi ai Sfântului Sinod care să marcheze această sărbătoare", a menţionat Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul. În cuvântul său, Preasfinţitul Ieronim Sinaitul, episcop-vicar patriarhal, delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a transmis mesajului întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române. "Am fost delegaţi de Preafericirea Sa să ne împărtăşim bucuria acestei aniversări şi a numeroase realizări din istorie şi din prezent. Preasfinţitul Ioachim a reuşit să dea un spirit nou şi dinamism acestei arhiepiscopii, iar Preafericitul Părinte Daniel arată multă preţuire faţă de această eparhie și faţă de Preasfinţia Sa", a menţionat, printre altele Preasfinţitul Ieronim Sinaitul. Situat la mare depărtare de casă, păstor al credincioşilor ortodocşi din Noua Zeelandă şi Australia, Preasfinţitul Episcop Mihail a reliefat realizările slujirii în această Arhiepiscopie. "Această eparhie este păstorită de curajosul episcop Ioachim, un teolog strălucit, dar şi un administrator priceput", a mai precizat ierarhul.

Un moment deosebit l-a constituit lansarea CD-ului "Imnele iubirii Dumnezeieşti-1000 de ani de la izvodirea lor", realizat la Radio Trinitas, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, sub îndrumarea Preasfinţitului Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul, în lectura Lidiei Popiţa Stoicescu. " A fost o mare încercare şi mi-a trebuit un mare curaj să mă apropii de aceste imne. Este o bijuterie pe care o oferim Sfântului Simeon Noul Teolog  ", a menţionat d-na Lidia, cunoscut eseist, poet si publicist, prezentă în Catedrala Arhiepiscopală, care a mulţumit, în scurta evocare a "istoriei" acestui CD şi preotului Ioan Bârgăoanu de la Mănăstirea Caşin, acolo unde se înalţă singura biserică din ţară  cu hramul ”Sfântul Simeon Noul Teolog”.  Apoi, un alt moment l-a constituit lansarea cărţii "Ofrandă Cuvioasei Parascheva", semnată de Preasfinţitul Episcop Ioachim Băcăuanul, ieșită de sub teascurile tiparului la editura ”Filocalia” a Eparhiei Romanului și Bacăului. Lucrarea, ce sintetizează, în baza documentelor istorice și a studiilor de specialitate, viaţa Cuvioasei, a fost prezentată de  pr. dr. Nicolae Hurjui. Prezent la Roman, distinsul actor și regizor Dan Puric a accentuat nevoia de protecție duhovnicească a poporului român, ”o cetate asediată, fără ziduri”, care se regăsește și se întărește în credință prin cinstirea adusă Sfintei Parascheva, asemenea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, grabnic ajutătoare. Sărbătoarea de la Roman s-a încheiat cu un cuvânt de mulţumire al Preasfinţitului Părinte Ioachim Băcăuanul care a oferit în dar invitaţilor câte o icoană a Cuvioasei Parascheva, aşa cum apare reprezentată în Catedrala Arhiepiscopală din Roman.