Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul a slujit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sihăstria Râșcăi

În Duminica a V-a după Rusalii, 6 iulie 2026, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească la Mănăstirea Sihăstria Râșcăi. Ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, obștea mănăstirii, precum și numeroși credincioși veniți să se împărtășească din bucuria comuniunii liturgice.

În cadrul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul l-a hirotonit întru ierodiacon pe monahul Casian Biriș, pe seama Mănăstirii Părhăuți, cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților”, din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

Pornind de la pericopa evanghelică a zilei, ierarhul a arătat că lupta pentru mântuirea sufletului este permanentă, iar omul este chemat să aleagă întotdeauna comuniunea cu Dumnezeu, nu robia păcatului:

Biserica ne pune înainte această pericopă evanghelică și ne invită să medităm la această vindecare minunată, dar mai ales să ne punem și noi întrebarea: "Oare noi ce alegem? Oare alegem sufletul semenilor noștri? Alegem pe Dumnezeu? Sau alegem, de multe ori, cele ale lumii acesteia, o pungă de arginți, poate chiar câștigată prin încălcarea legilor și poruncilor lui Dumnezeu?

În continuare, Preasfinția Sa i-a îndemnat pe credincioși să rămână statornici în urmarea lui Hristos și să caute libertatea pe care numai El o poate dărui omului:

Ne cheamă, așadar, și pe noi Biserica, duminică de duminică și sărbătoare de sărbătoare, să părăsim cetatea Gadarei, adică starea omului care își pune viața în slujba păcatului și a demonilor, și să devenim următori ai Mântuitorului Hristos. Să-L rugăm pe El să vindece, să curețe și să elibereze și sufletele noastre de păcatele pe care le săvârșim în această viață.

La finalul slujbei, părintele stareț, arhimandritul Mihail Bălan, i-a mulțumit Preasfințitului Părinte Teofil pentru dragostea cu care a răspuns invitației obștii, exprimându-și nădejdea că va reveni și la viitoarele sărbători ale mănăstirii. Totodată, a înălțat rugăciuni ca Dumnezeu, Maica Domnului și Sfântul Ierarh Ioan de la Râșca și Secu să-i dăruiască sănătate, putere și binecuvântare în slujirea arhierească.

Situată în Poiana Sfântului Ioan, pe locul fostei biserici cu hramul „Sfântul Ioan Bogoslovul”, Mănăstirea Sihăstria Râșcăi a fost înființată în anul 2015, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Arhiepiscop Pimen al Sucevei și Rădăuților. Obștea monahală, condusă de arhimandritul Mihail Bălan, continuă lucrările de înfrumusețare și dezvoltare a așezământului, care îl are ca ocrotitor pe Sfântul Ierarh Ioan de la Râșca și Secu, Episcopul Romanului, cinstit în fiecare an la 30 august. (Mioara Ignat)