Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul a deschis lucrările Seminarului Internațional dedicat Sfântului Grigorie Palama de la Mănăstirea Neamț

Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a participat joi, 18 iunie 2026, la deschiderea Seminarului Internațional de Filosofie și Teologie „Meta-morphe: Deification as Anthropological Paradigm in Palamas” („Meta-morphe: Îndumnezeirea ca paradigmă antropologică la Grigorie Palama”), desfășurat la Mănăstirea Neamț, și a rostit un cuvânt de binecuvântare în deschiderea manifestării academice.

Organizat de Institute for the Study of Values and Spirituality și Palamas Seminar, în colaborare cu Universitatea din București și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, seminarul a reunit cercetători, profesori universitari și teologi din mai multe țări, preocupați de studiul operei și moștenirii teologice a Sfântului Grigorie Palama.

În cuvântul de deschidere, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul a subliniat că teologia și filosofia Sfântului Grigorie Palama, care oferă fundamentul dogmatic al isihasmului, a fost transpusă practic în spațiul românesc prin școala isihastă de la Mănăstirea Neamț, unde Sfântul Paisie Velicicovski a revigorat tradiția palamită, transformând așezământul într-un centru european de traducere a Filocaliei și de practicare a Rugăciunii Inimii:

„Ne bucurăm să vedem adunați laolaltă oameni ai Bisericii și ai școlii, uniți de aceeași dorință de a pătrunde mai adânc în tainele trăirii creștine.

Tema pe care o puneți în lumină în cadrul acestui simpozion nu este doar una de ordin academic sau istoric, ci atinge însăși inima credinței noastre. Sfântul Grigorie Palama ne-a lăsat o moștenire neprețuită: el a demonstrat lumii întregi că teologia nu este doar o filosofie a minții, ci este o experiență vie, o unire reală a omului cu Dumnezeu prin rugăciune curată și prin harul Său divin. Această lumină a isihasmului nu a rămas izolată în trecut, ci a rodit minunat pe pământul românesc, în mod deosebit prin marea școală duhovnicească de la Mănăstirea Neamț, unde Sfântul Paisie Velicicovski a arătat că adâncirea în Rugăciunea Inimii și traducerea textelor sfinte pot înnoi și schimba din temelii viața unei comunități.”

Ierarhul și-a încheiat alocuțiunea, cu invocarea harului lui Dumnezeu peste toți cei care vor lua parte la lucrările Seminarului internațional dedicat Sfântului Grigorie Palama:

„Ne rugăm ca Bunul Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfinților Săi ierarhi și cuvioși, să lumineze lucrările acestui simpozion, să vă dăruiască tuturor inspirație, cuvânt cu putere multă și folos duhovnicesc, pentru ca cele discutate aici să devină repere vii în viața noastră spirituală.”

La sesiunea de deschidere au participat, de asemenea, prof. dr. Viorel-Romulus Laiu, directorul Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, prof. dr. Viorel Vizureanu, decanul Facultății de Filosofie a Universității din București, prof. dr. Dan Chițoiu și dr. Constantinos Athanasopoulos, coordonatori ai proiectului academic.

Tema ediției din acest an, „Îndumnezeirea ca paradigmă antropologică la Palama”, a oferit cadrul unor reflecții asupra antropologiei palamite, a relației dintre experiența duhovnicească și cunoaștere, a participării omului la harul dumnezeiesc, precum și asupra provocărilor contemporane generate de trans-umanism și dezvoltarea inteligenței artificiale.

Programul științific a inclus conferințe susținute de personalități ale mediului academic internațional, între care Norman Russell (Universitatea Oxford), acad. Mircea Dumitru, vicepreședinte al Academiei Române, John Farina (George Mason University, SUA) și Inigo Bocken (Radboud University Nijmegen și KU Leuven).

Seminarul Internațional de Filosofie și Teologie „Meta-morphe: Deification as Anthropological Paradigm in Palamas” reprezintă o inițiativă academică internațională fondată în anul 2015, având ca scop promovarea cercetării interdisciplinare asupra operei și influenței Sfântului Grigorie Palama. De-a lungul timpului, acesta a devenit un important forum de dialog între teologi, filosofi, istorici și cercetători din diferite tradiții academice și culturale, contribuind la aprofundarea și valorificarea moștenirii unuia dintre cei mai importanți teologi ai Ortodoxiei. (Mioara Ignat)