Biserica nouă a Mănăstirii Popăuţi din judeţul Botoşani a fost sfinţită astăzi, în Duminica a III-a după Paști. La eveniment a participat și Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, alături de un sobor de cinci ierarhi, numeroşi stareţi şi stareţe de la mănăstirile din Moldova, zeci de preoţi şi sute de credincioşi
Biserica nouă a Mănăstirii Popăuţi din judeţul Botoşani a fost sfinţită astăzi, în Duminica a III-a după Paști. La eveniment a participat și Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, alături de un sobor de cinci ierarhi, numeroşi stareţi şi stareţe de la mănăstirile din Moldova, zeci de preoţi şi sute de credincioşi. Lăcaşul are hramul „Acoperământul Maicii Domnului” şi a fost zidit în 2002, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Întâistătătorul Bisericii noastre a arătat, într-un mesaj transmis astăzi şi intitulat ”O nouă poartă a cerului în Mănăstirea Popăuţi din Botoşani”, că noua biserică a fost ridicată pentru a răspunde, pe de o parte, închinătorilor din zi în zi tot mai numeroşi, iar pe de altă parte, pentru a proteja vechea ctitorie ştefaniană, biserica „Sfântul Nicolae”. Mesajul a fost citit de Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal. La rândul său, Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a apreciat construirea noii biserici a Mănăstirii Popăuţi care se adaugă eforturilor de reînviere a obştii monahale: „Puţin câte puţin, în acest loc, s-a structurat o obşte monahală, una dintre cele mai puternice din punct vedere calitativ duhovnicesc, călugării de aici încercând să-şi mântuiască sufletul şi să ajute spre mântuirea sufletelor celor care caută aici să se aşeze sub acoperământul Maicii Domnului”. Sfinţirea noii biserici a avut loc în cursul dimineţii şi a fost urmată de Sfânta Liturghie.