Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, și la invitația părintelui protoiereu Costel Mareș, vineri, 15 aprilie 2016, începând cu ora 18.00, la Catedrala „Naşterea Maicii Domnului” şi „Sfântul Ierarh Nicolae” din Moineşti, a avut loc conferința ”(H)rana devenirii – Neuroştiinţele vieții spirituale și Filocalia, despre câteva remedii pentru restaurarea vieţii”, susținută de părintele profesor dr. Adrian Sorin Mihalache.
Evenimentul face parte din seria întâlnirilor duhovnicești pe care Protopopiatul Moinești le organizează în perioada Postului Mare, sub genericul ”Trepte spre Înviere” și din cadrul activităților desfășurate cu prilejul ”Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox”.
Tema aleasă, ”Rana și hrana devenirii”, s-a dorit a fi o invitație la reflecția cu privire la ce înseamnă să fii creștin, trăitor, credincios în secolul acesta.
”Există foarte multe provocări ale lumii în care trăim și fiecare dintre noi simte acestea într-un mod mai intens sau mai puțin intens, după modul în care ne desfășurăm activitatea. În funcție de responsabilitățile pe care le avem, noi putem să întâmpinăm și să resimțim pe însăși pielea noastră aceste provocări ale lumii. Există o arie de cercetare recentă, și anume,”Neuroștiințele vieții spirituale” care evidențiază aceste provocări teribile pe care lumea contemporană ni le scoate în față, într-un mod firesc, aș putea spune, într-un mod obișnuit. Și aceste provocări sunt bine formulate de cei care investighează condițiile adecvate pentru o viață spirituală, și ne ajută și pe noi să conștientizăm mai bine de unde ne vin provocările lumii, și cât de atent trebuiesc ele analizate ca atunci când vrem să cultivăm virtuțile și să avem o viață spirituală autentică, să ne protejăm de ceea ce lumea ar putea să ne dea, cultura lumii să ne dea, fără ca noi să băgăm de seamă. Să nu cumva să deprindem comportamente sau valori care în adâncul lor nu sunt în conformitate cu adevărul de credință.” Pr. Sorin Mihalache
Părintele profesor a adus în atenție trei aspecte fundamentale care vizează modul de existență al lumii care intră în contradicție cu chemarea spirituală pe care ne-o face evanghelia și biserica, și drumul firesc al creștinului prin viață:
1. Cultivarea atenției (”Atenția te ajută să te hrănești cu înțelesul fiecărui cuvânt pe care îl asculți despre Dumnezeu în biserică, pe care îl spui atunci când te rogi sau pe care îl citești în Sfânta Scriptură atunci când faci lectură”. Pr. Sorin Mihalache)
2. Consumul, consumerismul – un comportament generalizat, o conduită necreștină ("Odată ce am consumat duhovnicește un lucru, acela nu se mai termin”. Pr. Sorin Mihalache)
3. Antinomia sau tensiunea dintre compasiune și competiție ("Competiția și compasiunea se exclud reciproc". Pr. Sorin Mihalache)
Între conferința propriu-zisă și sesiunea de întrebări și răspunsuri, publicul a fost delectat cu florilegii pregătite de Corul Resurrecțio, dirijat de prof. Gabriela Biea, și Corala THEOTOKOS, a preoţilor din Protoieria Moineşti sub conducerea P.C. Preot Ştefan Pârjol