În data de 26 martie 2026, la Catedrala „Sfântul Nicolae” din Buhuși a avut loc o activitate religioasă și educativă deosebită, rod al frumoasei colaborări dintre Parohia „Sfântul Nicolae” Buhuși, Liceul Teoretic „Ion Borcea” Buhuși și Grădinița cu program prelungit Buhuși, în cadrul parteneriatului educațional dintre Biserică și Școală.
La eveniment au participat preoții slujitori ai parohiei, profesori, educatori, copiii din grupa mică de la Grădinița cu program prelungit din cadrul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Buhuși, precum și elevii din clasele a V-a și a VI-a de la Liceul Teoretic „Ion Borcea” Buhuși.
Activitatea s-a desfășurat sub tema „Mâinile cele frumoase”, o lecție despre bunătate, ajutor, rugăciune și fapte bune, prin care copiii au fost îndrumați să înțeleagă că cele mai frumoase mâini sunt cele care fac bine, care ajută, care se roagă și care aduc bucurie celor din jur.
Momentul central al întâlnirii a fost participarea elevilor la Sfânta Taină a Spovedaniei și la Sfânta Taină a Împărtășaniei, într-o atmosferă de liniște, emoție și rugăciune.
Evenimentul a fost îmbogățit de interpretarea unor pricesne religioase de către elevele Păduraru Iasmina (clasa a V-a) și Roman Ioana (clasa a VI-a), care au adus prin glasurile lor un moment de reculegere și sensibilitate sufletească pentru toți cei prezenți.
Activitatea face parte din seria parteneriatelor educaționale și spirituale dintre instituțiile de învățământ și Biserică, parteneriate care urmăresc formarea morală și spirituală a copiilor, promovarea valorilor creștine și dezvoltarea unei educații bazate pe respect, bunătate și responsabilitate. Astfel de întâlniri contribuie la consolidarea legăturii dintre Școală, Biserică și comunitate, în beneficiul formării armonioase a tinerei generații.
(Pr. Macovei Mihai)



