Postul Adormirii Maicii Domnului (popular - al Sântă-Măriei), care precedă sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, e rânduit de Biserică spre aducerea aminte de virtuţile alese ale Sfintei Fecioare şi de postul cu care ea însăşi, după tradiţie, s-a pregătit pentru trecerea la cele veşnice.

Ca vechime, este cel mai nou dintre cele patru posturi de durată. Originea lui trebuie căutată, probabil, prin sec. V, când cultul Maicii Domnului a început a cunoaşte o dezvoltare mai mare şi când sărbătoarea Adormirii ei a început a căpăta o mai mare importanţă. La început însă, nici timpul din an, nici durata şi nici felul postirii nu erau la fel peste tot; unii, în părţile Antiohiei, posteau o singură zi (6 august), alţii mai multe zile (4 la Constantinopol, 8 la Ierusalim); în răsărit posteau în luna august şi de aceea postul era numit şi Postul lui August, alţii în septembrie (apusenii, cum fac până azi), iar alţii nu posteau deloc, socotind că sărbătoarea Adormirii este zi de mare bucurie, deoarece Maica Domnului a trecut de la amărăciunea pământească la bucuria cerească, unde stă în nemijlocită apropiere de Fiul ei iubit. Data şi durata postului au fost uniformizate în toată Ortodoxia abia în secolul XII, la Sinodul Local din Constantinopol, ţinut la 1166, sub patriarhul ecumenic Luca Crysoverghi, care a hotărât ca postul să înceapă la 1 august şi să dureze 14 sau 15 zile, până la Sărbătoarea Adormirii (15 august), aşa cum, de altfel, se practica mai înainte prin unele părţi.

Se lasă sec în seara zilei de 31 iulie, iar când această dată cade miercurea sau vinerea, se lasă sec cu o zi mai înainte; de asemenea, postul se prelungeşte şi în ziua sărbătorii înseşi, dacă aceasta cade miercurea sau vinerea, făcându-se dezlegare la untdelemn, peşte şi vin.

Postul Sântă-Măriei este mai uşor decât al Patruzecimii, dar mai aspru decât al Naşterii Domnului şi al Sfinţilor Apostoli.

Tipicul cel mare (cap. 35, p. 44) şi învăţătura pentru posturi din Ceaslovul mare (ed. cit., p. 707) prescriu ajunare lunea, miercurea şi vinerea, până la Ceasul IX, când se consumă mâncare uscată; marţea şi joia se consumă legume fierte, fără untdelemn, iar sâmbăta şi duminica se dezleagă la untdelemn şi vin. La 6 august (sărbătoarea Schimbării la Faţă), în orice zi ar cădea, se face dezlegare la untdelemn, peşte şi vin, dar în Pravila mare (glava 385) se dă dezlegare la vin şi untdelemn nu numai pentru sâmbete şi duminici, ci şi pentru marţi şi joi. în timpul acestui post se citesc în bisericile mănăstireşti, zilnic (alternativ),cele două Paraclise ale Maicii Domnului din Ceaslov.
 

Trupul Maicii Domnului înveşnicit în veacul veacului cel neapus

În Biserica noastră drept-măritoare, Maica Domnului este pomenită totdeauna după Mântuitorul nostru Iisus Hristos, fiecare slujbă având foarte multe alcătuiri în cinstea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Praznicul Adormirii Maicii Domnului este cea mai mare sărbătoare închinată ei. Pentru a înţelege şi cinsti acest mărit praznic al Maicii Celei mai presus de fire, am ales a nu scrie ceva de la sine, ci a aduna din livada experienţei duhovniceşti a sfinţilor cuvântători scurte slove lămuritoare, vrednice de a descrie minunea mutării Împărătesei Apostolilor, Profeţilor, Îngerilor şi a noastră a tuturor.

Potrivit tradiţiei Bisericii, cu trei zile înainte de moarte, Maica Domnului nostru Iisus Hristos a fost înştiinţată de Sfântul Arhanghel Gavriil că va trece din lumea aceasta la viaţa veşnică. La înmormântarea trupului neînsufleţit al Maicii Domnului au fost prezenţi Sfinţii Apostoli ai lui Hristos, care au fost îndrumaţi de Duhul Sfânt să se reîntoarcă la Ierusalim pentru a purta cu multă jale şi evlavie pe Stăpâna Născătoare de Dumnezeu în mormântul pregătit ei în satul Ghetsimani de lângă Ierusalim. După ce a trecut prin moarte ca lege a firii omeneşti, Maica Domnului a primit darul mutării la cer. Imaginea scripturistică a Adormirii şi Mutării la Cer a Maicii lui Dumnezeu sunt cuvintele psalmistului David: „Stătut-a Împărăteasa de-a dreapta Ta, în haină aurită şi preaînfrumuseţată”, acest verset anunţând profetic slava veşnică a Fecioarei în ceruri, primind şi aceasta, ca toate celelalte din viaţa ei, prin făgăduinţă. Născătoarea de Dumnezeu a venit pe lume ca urmare a unei făgăduinţe, căci un înger i-a vestit Anei zămislirea, a fost apoi închinată la Templul lui Dumnezeu, petrecând aici în râvnă, iar când a venit plinirea vremii a primit făgăduinţa că va naşte pe Mântuitorul lumii. Părinţii Bisericii arată că această minunată mutare la cer a fost primită tot prin făgăduinţă, ca dar de la Dumnezeu pentru că nu se cuvenea ca preacinstitul trup al Maicii din care S-a întrupat Cel ce a biruit moartea prin Înviere şi S-a înălţat la cer întru slavă să rămână în mormânt şi să fie dat stricăciunii, ci se cuvenea ca ea să fie mutată la viaţa cea adevărată în Împărăţia slavei, iar prin rugăciunile Sale „să izbăvească din moarte sufletele noastre”.
 

Iuvenalie Care este dovada faptului că trupul Născătoarei de Dumnezeu a rămas nevătămat în mormânt, ne arată patriarhul Ierusalimului, Iuvenalie, care a fost întrebat în timpul celui de-al IV-1ea Sinod Ecumenic din anul 451 despre trupul Fecioarei de către împărăteasa Pulheria, care, zidind în Constantinopol o biserică în cinstea Născătoarei de Dumnezeu, a căutat să depună în ea trupul Maicii Domnului. Patriarhul Iuvenalie i-a răspuns astfel împărătesei: 'Dintr-o tradiţie veche şi credibilă, vedem că în timpul preaslăvitei ei Adormiri... trupul ei primitor de Dumnezeu, însoţit şi înmormântat cu cântări îngereşti şi apostolice, a fost pus în mormânt în Ghetsimani. În acest loc, timp de trei zile, corul şi cântările îngerilor nu s-au întrerupt. După trei zile, încetând cântarea îngerilor, de faţă fiind Apostolii, numai unul lipsind şi, venind după a treia zi, dorind să se închine trupului de Dumnezeu primitor, au deschis mormântul şi, pentru că trupul ei prealăudat nu a putut fi găsit în nici un fel, ci numai lucrurile lui de îngropare, care erau învăluite în mireasmă negrăită, l-au pecetluit la loc. Uimiţi de minunea tainică, numai aceasta au cugetat, că, aşa cum Cel ce a binevoit să se întrupeze şi să se nască cu trup după acelaşi ipostas, Dumnezeu Cuvântul şi Domnul Slavei, şi după naştere să păzească fecioria ei, la fel a binevoit ca, după mutarea de aici, şi trupul ei preacurat să-l mute, ca să fie cinstit mai înainte de învierea de obşte'.
 

Sfinţii cuvântători care au adus laudă la Praznicul Adormirii Maicii Domnului, precum şi toţi imnografii şi melozii arată împreună că aşa după cum Dumnezeu însuşi a păzit fecioria Născătoarei de Dumnezeu la naşterea Mântuitorului, la fel a făcut şi la îngroparea Ei, păzindu-i trupul nevătămat de mormânt, acesta fiind preamărit cu învierea din groapă şi mutarea la ceruri.

Astfel, Sfântul Gherman spune: „Trupul tău, primitor de Dumnezeu, trebuia într-adevăr să nu se împotrivească nimicnicirii morţii, dar şi mormântul să primească materia omenească şi tu să te muţi la cereasca viaţă, desăvârşit vie şi apropiată, arătându-ţi trupul acesta golit, însă nedespărţit de adunarea oamenilor, iar sufletul tău găsindu-se, prin lucrarea nevăzută a Lui Hristos, Dumnezeul nostru, născut fecioreşte de tine”. Sfântul Andrei Cretanul arată că această minune este vrednică de credinţă pentru că pântecele celei ce a născut nu s-a stricat şi tot aşa nici carnea celei ce a murit, iar naşterea a rămas fără stricăciune şi mormântul fără putreziciune, iar Sfântul Ioan Damaschin arată de asemenea că trebuia ca celei ce a păzit fecioria nevătămată întru naştere să-i fie păzit nevătămat şi trupul după moarte: „O, preaminunată trecere, care ţi-a înlesnit mutarea la Dumnezeu! Căci deşi aceasta le este dat tuturor purtătorilor de Dumnezeu care Îi slujesc Lui - căci cu adevărat le este dat şi o credem -, totuşi este o diferenţă nesfârşită între robii lui Dumnezeu şi Maica Lui. Aşadar, cum vom numi această taină săvârşită întru tine? Moarte? Dar deşi preasfântul şi fericitul tău suflet se desparte de binecuvântatul şi fără de prihană trup potrivit firii, şi deşi trupul se încredinţează în chip legiuit mormântului, totuşi el nu rămâne întru moarte, nici nu este atins de stricăciune. Celei a cărei feciorie i s-a păzit neatinsă întru naştere, acum, întru mutarea ei la viaţă, nestricat i s-a păstrat trupul şi este mutată la un cort mai bun şi mai dumnezeiesc, care nu mai este atins de moarte, ci este înveşnicit în veacul veacului cel neapus.”