Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, la Biserica ”Intrarea Domnului în Ierusalim” din Bacău (de lângă Pompieri) – Protoieria Bacău, a poposit în pelerinaj, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Trifești.
Duminică, 10 aprilie 2016, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la Biserica ”Intrarea Domnului în Ierusalim” din Bacău, la inițiativa preotului paroh Mihai Beicu, a fost adusă în pelerinaj icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Trifești, răspunzându-se astfel unei dorințe mai vechi a credincioșilor din această prohie.
A doua zi, luni, 11 aprilie 2016, în prezeța acestui odor inestimabil aflat în patrimoniul spiritual al Eparhiei Rmanului și Bacăului și într-o atmosferă de adâncă trăire creștină, un sobor de 7 preoți au săvârșit Taina Sfântului Maslu, binecuvântând pe credincioși cu untdelemnul sfințit, pentru alinarea bolilor sufletești și trupești.
La finalul slujbei, părintele Constantin Abageru a rostit un cuvânt de învățătură în care a subliniat importanța căutării lui Hristos de către omul contemporan și nevoia stringentă din zilele noastre de a ne apropia de sfinți și de a ne găsi liniștea sufletească înaintea sfintelor icoane.
Părintele Mihai Beicu a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, preoților invitați si credincioșilor prezenți în biserică, menționând și câteva dintre minunile săvârșite de Icoana Maicii Domnului.
Credincioșii au remarcat faptul că în momentul intrării odorului sacru în orașul nostru, s-a revărsat ploaia mult așteptată, aducătoare de roadă, mângâind cu blândețe pomii care înfloresc.
(Pr Ionuţ Epure)