Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a luat parte astăzi, 12 octombrie, la manifestările cultural-religioase prilejuite de împlinirea a 160 de ani de existență a Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț.
Vatră de cultură și spiritualitate ortodoxă, Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ a marcat, astăzi, 12 octombrie, împlinirea a 160 de ani de la înfiinţare. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a luat parte la manifestările cultural-religioase derulate cu acest prilej, alături de alți șase ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Sărbătoarea a debutat cu Dumnezeiasca Liturghie oficiată la Biserica “Sf. Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ” de către soborul ierarhilor, apoi, la ceas aniversar, în cadrul Seminarului, a fost organizată o întâlnire la care au luat parte atât oficialităţile judeţene şi locale, profesori şi absolvenţi ai instituţiei de învăţământ, cât şi cadre didactice şi elevi de astăzi. ”Fac parte din generația 1975 a Seminarului din Neamț. Deși nu se poate spune care a fost generația de aur, sunt convins de faptul că, pentru fiecare absolvent, perioada petrecută între zidurile acestei citadele a culturii și spiritualității românești a fost perioada de aur în iconomia timpului consumat în lumea aceasta”, a declarat ÎPS Arhiepiscop Ioachim. ”Cred că acum, după 40 de ani de la absolvirea acestui seminar, ne-am pregătit pentru această întâlnire făcându-ne să conștientizăm importanța pe care un loc sau o persoană o poate avea asupra destinului nostru”, a mai precizat ierarhul. De asemenea, ÎPS Sa a prezentat efigiile profesorilor iluștri de odinioară, precum și câteva aspecte subtile privind fenomenologia învățământului teologic în general. În încheiere, IPS Sa a dat citire unui imn compus special pentru aceste eveniment:
Odă Seminarului din Mănăstirea Neamț la împlinirea a 160 de ani de la fondare
Azi e zi de sărbătoare în tot ținutul nemțean.
Și aș vrea să marchez ziua în duh eminescian.
Cei care, cândva în viață, am călcat acest pământ,
Revenind în raiul verde, resimțim un fior sfânt.
Azi am refăcut traseul de acum cincizeci de ani,
Plecând din cetatea Roman, spre Târgu Neamț, prin Pașcani.
Am ajuns in locul unde s-a cam inversat dictonul:
Nu omul sfințește locul, ci locul sfințește omul!
Este vorba de ținutul Neamțului voievodal,
Udat de apa Ozanei limpede ca un cristal.
La Neamț omul se sfințește, spunea unul din părinți,
Pentru că aici de veacuri au trăit cei mai mulți sfinți.
Las în urmă Humuleștii lui Creangă cel plin de har,
Mă grabesc, ca altădată, să ajung la Seminar.
Scăpând din priviri cetatea ce de veacuri își privește
Silueta în Ozana ce în aval se grăbește.
Inima în piept tresaltă, când, din Braniște, ușor,
În amonte, urmez apa pârâului Nemțișor.
Iar atuncea când privirea îmi adunce în prim-plan
Mulțimea de turnuri svelte din tot bazinul nemțean,
Care se întrec cu brazii ce acoperă toți munții,
Simt că îngerii coboară împreună cu toți sfinții.
Cum te apropii de Lavră te învăluie misterul,
Simțind cum întreg pământul se împreună cu cerul.
Spațiul mirific te ajută să retrăiești, ca în vis,
Stări de har parcă desprinse din cerescul Paradis.
La Neamț te-ntâlnești aevea cu trecutul României,
Toți cei ce-au trecut prin veacuri încing hora bucuriei.
Aici te se simți ca acasă, aici oricine-i stăpân,
Aici simți dreapta credință, aici te simți mai român.
La Neamț te'ntâlnești cu Ștefan și cu toți urmașii lui,
Tot aici simți mai aproape chipul Maicii Domnului.
La Neamț trăiești autentic și în duh de Liturghie,
Cu părinții filocalici trăitori în sihăstrie.
Aici s-au scris multe pagini de pateric românesc,
S-au tipărit texte sfinte spre folos duhovnicesc.
În acest mic rai terestru, duhul isihast învie
Că respiri aer mai proaspăt cu mireasma de tămâie.
Ansamblul arhitectonic din acest ținut de har
Își desavarseste-aliura cu străvechiul Seminar.
Școala este ctitorită de Veniamin Mitropolitul,
Iar acum e ocrotită de Sfânt' Ioan Hozevitul.
Anu-acesta împlinește o sută șaizeci de ani,
Si-am venit cei ce-am urmat-o să îi zicem: „La mulți ani!”
Programul a continuat cu un simpozion dedicat momentului aniversar, în cadrul căruia ierarhi, dar şi profesori invitaţi au susţinut comunicări având ca subiect importanța acestei școli duhovnicești de înaltă cultură teologică. Totodată, a fost lansat și volumul omagial dedicat acestui eveniment, scris de către Pr. Prof. Ioan Mihoc, Pr. Prof Vasile Păvăleanu și Pr. Prof. Viorel Laiu.
Precizăm faptul că, de-a lungul celor 160 de ani de existență, generaţii de absolvenți ale Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ au urcat treptele afirmării ştiinţifice universitare şi postuniversitare, devenind nume sonore ale teologiei şi învățământului românesc și european.