Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul, duminică, 15 iunie 2014, la împlinirea a 125 de ani de la trecerea la cele veşnice a poetului naţional Mihai Eminescu, un sobor de preoţi a oficiat o slujbă de pomenire la Catedrala Arhiepiscopală ”Sf. Cuv. Parascheva” din Roman
În prima Duminică după Pogorârea Sfântului Duh, “a Tuturor Sfinților”, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ioachim Băcăuanul, la Catedrala Arhiepiscopală “Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman, în cadrul Sfintei Liturghii, s-a săvârșit pomenirea marelui poet național Mihai Eminescu, la împlinirea a 125 de ani de la trecerea în veșnicie și “nașterea în ceruri”. Momentul a fost marcat de rugăciune, cuvânt și cântare, evocându-se personalitatea și contribuția la cultura spirituală a poporului român, pornind de la afirmația poetului, care a numit Biserica “Maica neamului românesc”. ”Cum poate un ateu să scrie o poezie Rugăciune? Pentru că mulți s-au exprimat în istorie că Eminescu ar fi fost ateu. Ori marele poet și-a pus amprenta în mod covârșitor asupra culturii românești. De aceea și anul acesta în bisericile noastre i-am pomenit pe toți cei care sunt ctitori de cultură, credință și neam” a declarat protosinghelul Andrei Ioniță, mare eclesiarh al Catedralei Arhiepiscopale. Cu acest prilej a ales să se reîntâlnească în spațiul sacru al lăcașului mușatin și promoția 1964 a Colegiului Național ”Roman Vodă” la 50 de ani de la absolvire. În prezența credincioșilor participanți la Sfânta Liturghie, Corala “Cuvioasa Parascheva” a Catedralei a încununat evenimentul, exprimând prin cântare creațiile compozitorilor Ludovic Paceag și Vasile Timiș, pe versuri eminesciene.