În zilele de 10 - 11 august, la Cireșoia, pe dealurile Coșna și Măgura, dar și la Târgu Ocna, s-au desfășurat ample manifestări militar-religioase prilejuite de Centenarul luptelor Cireșoaia - Coșna 191.
Eroii români căzuți pe câmpurile de luptă în august 1917 au fost pomeniți în cadrul unor impresionante ceremonii religios-militare desfășurate în perioada 10 – 11 august la Coșna, Cireșoaia și Târgu Ocna. Evenimentele au culminat astăzi, 11 august, cu slujba de pomenire a eroilor oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului, alături de un sobor de preoți din Protoieria Onești. La manifestare au participat dl. Dudu Ionescu, consilier prezidențial, care a prezentat mesajul președintelui României, dl Klaus Iohannis, dl. Cristian Ioan Videscu, secretar de stat la Departamentul Centenar în Guvernul României, dl. Sorin Brașoveanu, președinte al Consiliului Județean Bacău, dna. Maricica Coșa, prefect al județului, dl. Marius Gabriel Gheorghiță vicepreședintele CJ Bacău, dl. Ștefan Șilochi, primar al orașului Târgu Ocna, conducerea Inspectoratului de Jandarmi Județean șamd. Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa, dimpreună cu reprezentanții autorităților centrale, județene și locale, au ținut scurte alocuțiuni referitoare la semnificația istorică a acestor zile și la jertfa soldaților români, manifestarea încheindu-se cu depunerea de coroane de flori. ”Comemorarea zilei de 11 august a debutat la Biserica ”Precista” din Târgu Ocna, de unde Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, alături de un sobor de 24 preoți, s-a îndreptat spre cimitirul eroilor de lângă Biserica ”Sf. Nicolae”, unde a fost oficiată o slujba de pomenire. Toată manifestarea s-a făcut în jurul sărbătorii ”Centenarul luptelor de la Coșna – Cireșoia 1917 - 2017”, un rol important avându-l generalul Jenică Vasile Apostol și profesorul Corneliu Stoica”, a declarat preotul Ioan Bârgăoanu, protopop de Onești.
Ieri, 10 august, manifestările prilejuite de același centenar s-au desfășurat în patru locații din apropiarea orașului Târgu Ocna, toate legate de eroismul și jertfa soldaților români din urmă cu un secol. Astfel, preoții din Protopopiatul Onești au săvârșit slujbe de pomenire la Schitul „Eftimie cel Mare”, pe dealul Coșna, pe dealul Măgura și în cimitirul eroilor din Poieni, unde sunt înmormântați peste 16000 de soldați. Aici, cei prezenți au rămas impresionați de faptul că, pe crucile eroilor, au fost așezate candele aprinse și sute de coroane de flori împletite de copii special pentru acest moment. ”La împlinirea a 100 de ani de la punctul de cotitură a istoriei noastre naționale, cu binecuvântarea IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, dimpreună cu preoții târg-ocneni am aprins candelă de rugăciune întru veșnică pomenire a eroilor în cadrul programului militar desfășurat la Mânăstirea „Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare” de lângă masivul Cireșoaia, de față fiind reprezentați ai Guvernului României, ai administrației județene și locale”, a precizat preotul Bârgăoanu. ”Ceremonialele au fost organizat de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, prin Protopopiatul Onești, și primăriile orașelor Târgu Ocna și Slănic Moldova, precum și cea a comunei Pârgărești. Alături de noi s-au aflat și reprezentanții Eparhiei Covasnei și Harghitei, prin preoții Mihai Mitrea și Teodor Bijec, dar și cadre militare de la Brigada 61 Vânători de Munte – Miercurea Ciuc. În amurgul zilei de 10 august 2017, în centrul orașului Târgu-Ocna s-au rememorat atacurile Armatei Române asupra culmilor cucerite de inamic, Coșna, Măgura și Cireșoaia, și câte o grupă de vânători de munte a mărșăluit cu făclii aprinse spre cele trei vârfuri pe care ostașii români de odinioară le-au recucerit cu preț de sânge”, a mai spus protopopul Bârgăoanu.
În după amiaza zilei de astăzi, 11 august, Înaltpreasfinția Sa a vizitat șantierul bisericii Grozești- Oituz, dând preoților din zonă îndrumări necesare organizării evenimentelor de pe 19 august, când vor fi organizate alte comemorări ale eroilor neamului de pe Valea Oituzului.
(Pr. Constantin Gherasim)