În spațiul imens dintre genune și cer
Nu-i vid, ci doar un veșnic mister.
Universu-aștepta flămând și uscat,
Să fie prin Duhul din nou rourat.
Lumea e surdă la glas de prooroc,
Pământu-i pârjolit ca de-o pară de foc,
Omul flămând își cată-ntre spini
Chipul cel veșnic făcut din lumini.
Doar timpul curgea liniștit și statornic,
Iar sorii mișcau în ritm de ceasornic.
Pământul părea un deșert fără viață,
Deși era plin de păduri și verdeață.
În hău tenebros o stea între stele
Brăzdează o cale de foc printre ele.
Deși arde tare, nimic nu consumă
Și tot universul în juru-i s-adună.
Ea merge de veacuri. Născută din veci,
Prin tot universul deschis-a poteci.
S-oprește o clipă pe cer s-o vedem.
O văd astronomii la Bethleem.
Dar steaua născută-n afară de timp
Cu anii lumină e-n contratimp.
În spațiul galactic ea raze trimite.
Doar omul cucernic căldura le-o simte.
Când steaua s-oprește puțin să lucească
Arată Fecioarei locul să nască.
Steaua e semnul cel mai frumos:
Plinitu-s-a timpul să vină Hristos.
Gătiți-vă oameni, neamuri, popoare
Pregătiți-vă sufletul de sărbătoare!
Fecioara-i aleasă prin Duhul cel Sfânt,
Iar Tatăl ne spune un ultim Cuvânt.
*Meditație în Duminica a 28-a dupa Rusalii, a Sfinților Strămoși
