Peste 2000 de pelerini, la procesiunea cu sfintele icoane de la Roman

Peste 2000 de pelerini au participat în Duminica Ortodoxiei la procesiunea cu sfintele icoane organizată la Roman de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, în parteneriat cu autoritățile publice locale, la inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim.

În prima duminică din Postul Mare, când Biserica prăznuiește biruința dreptei credințe asupra tuturor învățăturilor greșite și proclamă cinstirea sfintelor icoane, a fost organizată la Roman, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, tradiționala procesiune cu sfintele icoane.

La ediția de anul acesta a procesiunii cu sfintele icoane au participat preacuvioși părinți și preacuvioase maici de la mănăstirile din Eparhia Romanului și Bacăului, 100 de preoți din Protopopiatul Roman și peste 2000 de pelerini romașcani.

Începând cu ora 14.30, în Piața Roman Mușat, în fața mulțimii pelerinilor, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul a deschis evenimentul închinat sărbătorii din această zi înălțând rugăciuni către Dumnezeu și adresând un cuvânt de învățătură în care a precizat faptul că purtarea icoanelor în procesiune este un act liturgic de mărturisire a credinței și o reafirmare a chipului lui Dumnezeu din om. Fiecare pelerinaj cu icoanele este o anticipare a întâlnirii omului, ca icoană lui Dumnezeu, cu Prototipul acestei icoane, care este Dumnezeu:

„Astăzi, în Duminica Sfintei Ortodoxii, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, pornim această procesiune istorică, pentru a da mărturie despre puterea și strălucirea credinței ortodoxe. Prezența dumneavoastră aici, în orașul Roman, la invitația Arhiepiscopului nostru, este o mărturie de credință, care arată strălucirea faptelor noastre de creștini, pe de-o parte, dar în același timp, este și un cânt de biruință, prin care Îl slăvim pe Dumnezeu. Purtarea icoanelor pe brațe este un gest liturgic de mărturisire, dar în același timp și o chemare la a ne reaminti că suntem chipuri vii ale lui Hristos. Purtăm chipul lui Dumnezeu în noi și suntem chemați să ne sfințim și noi viața. De aceea, vă îndemn ca în acest pelerinaj pe care îl pornim, împreună cu Sfintele Icoane, să ne amintim că suntem chemați către pelerinajul cel de Sus. Acolo este finalul călătoriei noastre și trebuie să ducem icoana înapoi la Prototipul ei. De aceea, să ne ajute Dumnezeu și să ne binecuvinteze ca viața noastră să fie o adevărată icoană a Ortodoxiei, indiferent ce slujire avem, dacă suntem mici sau mari. Dacă am primit harul și chemarea lui Dumnezeu de a fi următori ai Săi prin har, să facem acest lucru cu toată deschiderea sufletească”.

Apoi, după ce preotul consilier eparhial Dragoș Munteanu a anunțat ordinea așezării odoarelor duhovnicești în procesiune, preoți și credincioși, în sunet de toacă și glas de sfinte cântări, s-au deplasat din Piața Roman Mușat pe Bulevardul Roman Mușat și Strada Alexandru cel Bun, spre Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva”.

Anul acesta, în procesiune au fost purtate icoane ale celor 16 sfinte femei românce canonizate recent de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și 16 icoane ale sfinților români canonizați în anul 2025, purtate cu evlavie de preacuvioși părinți și preacuvioase maici, cinci icoane făcătoare de minuni din Eparhia Romanului și Bacăului (Maica Domnului Precista de la Catedrala Arhiepiscopală din Roman, Icoana Maicii Domnului „Vimatarissa" de la Mănăstirea Diaconești, Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Giurgeni, Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Măgura Ocnei și Icoana Maicii Domnului de la Parohia Trifești), racla cu sfinte moaște aflată în patrimoniul Catedralei arhiepiscopale, dar și 20 de icoane reprezentative de la bisericile din municipiul Roman. Această așezare a sfintelor icoane ale sfinților de ieri și de astăzi în procesiune arată unitatea Bisericii, comuniunea sfinților care indiferent de timpul în care au trăit, fac parte din același Trup al lui Hristos, dar și că sfințenia nu aparține doar trecutului, ci este vie și actuală sub lucrarea Duhului Sfânt. Prezența împreună a acestor icoane este semnul că harul lui Dumnezeu lucrează în toate epocile, iar canonizările recente reflectă certitudinea că sfințenia este o vocație permanentă și o chemare mereu actuală, posibilă în orice timp.

După ce au intrat în incinta Centrului Eparhial, pelerinii au avut bucuria de a asista la oficierea slujbei de sfințire a icoanelor de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim și de Preasfințitul Părinte Episcop-vicar Teofil Trotușanul, pe scena Altarului de Vară din latura de Nord-Est a Catedralei arhiepiscopale. Tot acum a fost sfințită și racla din argint confecționată în atelierele Patriarhiei Române, în care a fost așezată o părticică din Sfintele Moaște ale Sfântului Ierarh Nectarie de Eghina, dar și icoanele purtate în mâini de pelerini.

La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a adresat cuvânt de mulțumire pelerinilor care au participat la o procesiune de asemenea anvergură, după 10 ani în care cinstirea icoanelor și purtarea lor în procesiune s-au desfășurat doar în incinta Centrului Eparhial. Fiind o zi în care Sfintele Icoane sunt cinstite în mod deosebit, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre importanța Duminicii Ortodoxiei pentru teologia și cinstirea icoanei, dar și despre fundamentele și simbolistica acesteia:

„Dacă n-ar fi existat în istorie Duminica Ortodoxiei, n-am fi avut astăzi nici icoanele în biserică, nici cinstirea sfintelor moaşte, nici închinarea la sfinții părinți, la îngeri sau la Sfânta Cruce. În Ortodoxie, aceste realităţi ne însoţesc peste tot, icoanele fiind ferestrele Ortodoxiei prin care noi vedem transcendentul.  Întreaga lume este de fapt o icoană, spune Sf. Ioan Damaschinul. Doctrina ortodoxă are o viziune iconică asupra lumii, iar aceasta izvorăște dintr-o realitatea teologică profundă, aceea că Iisus Hristos este icoana născută, iar omul este icoana făcută”.   

Tot acum, Înaltpreasfinția Sa a adus la cunoștință credincioșilor faptul că în racla din argint sfințită în această zi va fi așezată o părticică din Sfintele Moaște ale Sfântului Ierarh Nectarie, care va rămâne în patrimoniul Catedralei arhiepiscopale de la Roman:

„Am spus aceste detalii pentru a vă focaliza atenția asupra unui nou obiect sacru, care, în mod solemn, a fost sfințit acum. Este vorba de această preafrumoasă raclă confecționată în atelierele Patriarhiei Române, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în care a fost așezat un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul de la Eghina, primite în dar, după rânduiala canonică, prin Monahia Timoteia, egumena acelei chinovii, ctitorită de Marele Ierarh Nectarie, al cărui cult s-a răspândit în toate laturile Ortodoxiei”.

În încheierea cuvântului său, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a îndemnat pe credincioși să păstreze ortodoxia credinței și să se roage pentru pacea lumii, în contextul declanșării conflictelor armate din Orientul Mijlociu:

„Închei cu îndemnul Mântuitorului, Care de douăzeci de veacuri ne spune: Rămâneți întru iubirea Mea, căci fără Mine nu puteți face nimic (Ioan 15,5) Adică păstrați Ortodoxia credinței și Ortopraxia faptelor și vă veți mântui. Căutați pacea lui Hristos și o urmați! Să ne rugăm ca Dumnezeu să dea gând bun celor care declanșează  stări  conflictuale și să ne protejeze țara de agresiunea harpagonică a unor popoare expansive”.

Prezent la eveniment, edilul Romanului, domnul Laurențiu Dan Leoreanu, a vorbit despre tradiția procesiunii de la Roman, reluată după 10 ani, care aduce pace și bucurie creștinilor în contextul politic tensionat din ultimele zile, precizând totodată faptul că sfântul chivot mușatin a fost întotdeauna un loc de reculegere pentru romașcani: 

„Este o bucurie că astăzi, împreună, am putut reînnoda firul din 2016, că tot împreună am reușit să desfășurăm o zi frumoasă a icoanei, a Ortodoxiei. Înnodăm acest fir spre a merge mai departe, către viitor. Pentru că în aceste vremuri grele, vremuri pline de crize, de război, de certuri, avem nevoie de Dumnezeu în noi și lângă noi. Pace sufletească să putem construi, să aducem cu grijă și prietenie față de aproapele lucruri frumoase și bune. Să ne gândim că avem 620 de ani de când Arhiepiscopia Romanului și Bacăului aici primește în clopote, în slujbă, în icoane, poporul care vine și se roagă. Arhierei, preoți, diaconi, dascăli, popor care vine cu rugăciune, cu lacrimi în ochi sau cu zâmbete în suflet, cu durere sau cu bucurie. De aceea zic că acest loc e un loc destinat și de la mari voievozi care au așezat începând cu părintele nostru Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, Petru Rareș și toți cei care au urmat. Fiind un lanț de asemenea sfârșit de episcopi, scaun vlădicesc neschimbat aici la Roman, acest loc sfințit ne primește întotdeauna cu bucurie. Iar numai de noi depinde să aducem bucurie în sufletele tuturor”.

La finalul evenimentului, în fața icoanelor făcătoare de minuni, cei doi ierarhi au rostit acatistul închinat Maicii Domnului, apoi, în acordul sfintelor cântări interpretate de Corul Diaconia, pelerinii s-au închinat la sfintele icoane și la părticica din sfintele moaște ale Sfântului Ierarh Nectarie de Eghina.

Pe tot parcursul evenimentului a fost asigurată ordinea de către instituțiile publice partenere. (Pr. Valentin Băltoi)