Cu binecuvântarea IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în perioada 26-28 mai a.c. în contextul Anului Omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești, la inițiativa preotului paroh Silviu-Daniel Matei, parohia „Sf. Voievozi” din cartierul CFR Bacău, protopopiatul Bacău, va organiza un periplu spiritual aparte atât prin aducerea în pelerinaj a unei icoane deosebite a Maicii Domnului, cât și prin slujbe bisericești, prin organizarea unei conferințe la care este așteptat părintele Hrisostom Filipescu de la mănăstirea Țibucani din Arhiepiscopia Iașilor, dar și prin activități pentru cei mai mici.
Parohia „Sf. Voievozi” din cartierul CFR Bacău, protoieria Bacău în contextul împlinirii a 80 de ani de la pictarea bisericii parohiale și a 120 de ani de la nașterea marelui Nicu Enea, pictorul Casei Regale a României, organizează câteva zile de intensă trăire duhovnicească prin aducerea în pelerinaj a icoanei „Pantanassa”, cunoscută ca vindecătoare de cancer, ce va fi adusă de la catedrala „Sf. Cuv. Parascheva” din Roman.
Pe lângă slujba Sfântului Maslu, oficierea Sfintei Liturghii, dar și susținerea conferinței cu tema ,,Puține cuvinte, multă dragoste”, în cele trei zile nu vor lipsi nici momente muzicale, un vernisaj bisericesc și contemporan cu lucrările artistului Nicu Enea, și un program de divertisment pentru copii la sfârșitul căruia va fi organizat concursul „Cea mai bună prăjitură!”, iar câștigătoarea va primi o copie a icoanei Pantanassa în dimensiuni mai mici. La aceste manifestări sunt așteptați să participe câteva sute de credincioși băcăuani.
(pr. Daniel Marari)