Pelerini podureni și moineșteni în Țara Sfântă

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, Parohia Poduri din Protopopiatul Moineştiîn parteneriat cu Agenţia „Meteora Tour”, a organizat un pelerinaj la Locurile Sfinte, ce s-a desfăşurat în perioada 3-8 februarie 2026.

Cei 44 de pelerini, însoțiți de preoții Vasile Popa, Gheorghe Aniculoaie și protosinghelul Efrem Docan, au trăit momente de înaltă simțire duhovnicească prin vizitarea obiectivelor legate de viața pământească a Mântuitorului și a sfinților viețuitori în Țara Sfântă. Printre cele mai importante obiective vizitate au fost: Ierusalimul cu principalele locuri legate de viața și activitatea Mântuitorului, Betleemul-locul Nașterii Domnului, Nazaretul-locul copilăriei lui Hristos, Capernaumul – „patria Sa”, Cana Galileii, Mănăstirea Sfântul Sava și Mănăstirea Sfântul Teodosie, Muntele Qarantaniei - locul ispitirii Domnului, Muntele Tabor-locul Schimbării la Față, Ierihonul, Mănăstirea Sf. Gherasim de la Iordan, Iordanul – locul Botezului Mântuitorului, Marea Moartă, Marea Galileii, Ein Karem- locul nașterii Sf. Ioan Botezătorul, Lida – locul nașterii și mormântul Sf. M. Mc. Gheorghe, precum și două dintre cele trei așezăminte românești din Țara Sfântă - Ierihon și Ierusalim. 

Un moment important și unic a fost întâlnirea cu Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al III-lea al Ierusalimului, care a adresat un cuvânt de întâmpinare și îndemn, binecuvântând cu multă dragoste pe fiecare pelerin. Din partea pelerinilor podureni, părintele Vasile Popa a oferit Preafericitului Părinte Patriarh o icoană a Sfântului Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana - podureanul cel smerit și iertător.

Momentul culminant și cel mai emoționant al pelerinajului a fost participarea la Sfânta Liturghie, săvârșită în biserica Sfântului Mormânt, unde pelerinii s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului, mulțumind cu recunoștință pentru acest mare dar.     

(Pr. V.P.)