Sfânta Raclă cu Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci, cu moaștele Sfântului Ioan Botezătorul și cu moaștele Sfinților Mucenici Gheorghe, Trifon, Teodor Tiron, Elefterie, Haralambie și Paraschevi a ajuns înapoi în baldachinul Bisericii „Sfintei Cruci și a Sfântului Vasile cel Mare” - Victoria din București.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, acest sfânt pelerinaj s-a desfășurat în cadrul Zilelor Cultural-Duhovnicești, ediția a IX-a, sfintelor odoare fiind aduse spre închinare în 8 biserici din Protoieria Moinești:
1-2 septembrie – Biserica cu hramul Sfântul Arhidiacon Ștefan – Comănești;
2-3 septembrie – Biserica cu hramul Sfântul Nicolae - Bucșești;
3-4 septembrie – Biserica cu hramul Sfinții Apostoli – Boiștea II;
4-5 septembrie – Biserica cu hramul Nașterea Maicii Domnului - Brusturoasa;
5-6 septembrie – Biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului - Berești Tazlău;
6-7 septembrie – Biserica cu hramul Nașterea Maicii Domnului - Pârjol;
7-8 septembrie – Biserica cu hramul Nașterea Maicii Domnului și Sfântul Nicolae - Moinești;
8-9 septembrie – Biserica cu hramul Nașterea Maicii Domnului – Măgirești.
Cu acest prilej, în cadrul programului liturgic din fiecare zi (Priveghere; Acatistul Sfintei Cruci; Sfânta Liturghie) a fost adus un omagiu bătrânilor de peste 90 de ani în contextul „𝐴𝑛𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑜𝑚𝑎𝑔𝑖𝑎𝑙 𝑎𝑙 𝑝𝑎𝑠𝑡𝑜𝑟𝑎𝑡̦𝑖𝑒𝑖 𝑝𝑒𝑟𝑠𝑜𝑎𝑛𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑣𝑎̂𝑟𝑠𝑡𝑛𝑖𝑐𝑒” și au fost premiați copii din zonă care au obținut rezultate remarcabile la învățătura în anul școlar 2022-2023!
„Mulțumim lui Dumnezeu pentru această mare binecuvântare revărsată în protopopiatul nostru cu câteva zile înainte de marea sărbătoare a Înălțării Sfinte Cruci!”, a concluzionat părinte protopop Costel Mareș.