ÎPS Părinte Arhiepiscop Ioachim se va ruga în aceste ultime zile ale Săptămânii Pătimirilor alături de credincioșii și pelerinii care vor sosi la Catedrala Arhiepiscopală ”Sf. Cuv. Parascheva” din Roman.
La ceas de seară, în Miercurea Mare, la Catedrala Arhiepiscopală ”Sf. Cuv. Paraschea”, urcușul spre Înviere continuă la ora 17.00, cu slujba Deniei și Taina Sfântului Maslu ce vor fi săvârșite de ÎPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, alături de soborul preoților din Protopopiatul Roman. După oficierea Dumnezeieștii Taine, ÎPS Sa va rosti cuvânt de învățătură despre semnificația acesteia și importanța ei în viața creștinilor . Calea duhovnicescă a Postului Mare va continua în Joia Mare, când ÎPS Ioachim va sluji Sfânta Liturghie, iar după amiază, la ora 17.00, se va ruga alături de pelerinii și credincioșii care vor fi prezenți în Catedrală, la Denia celor 12 Evanghelii. Cu acest prilej, Sfânta Cruce va fi scoasă în mijlocul bisericii, urmând ca, la piciorul ei să fie așezate florile binecuvântate primite de credincioși în Duminica Floriilor. Călătoria postului va urca spre Vinerea Mare, când, la ora 8.00, se vor săvârși Ceasurile Împărătești urmând ca, după amiază, creștinii să participe alături de ÎPS Ioachim la slujba Prohodului Domnului. În Sâmbăta Mare, la Catedrala Arhiepiscopală se va oficia Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, urmând ca, la miezul nopții, pelerinii și credincioșii să primească lumina sfântă din mâinile ÎPS Părinte Ioachim.