Asociația „Sfânta Anastasia Romana” din Târgu Ocna a participat în ziua de 10 decembrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în Republica Moldova, la Conferința pastoral-misionară a Episcopiei Basarabiei de Sud, organizată în Protopopiatul Căușeni.
Acest eveniment s-a desfășurat cu binecuvântarea și participarea Preasfințitului Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, în Centrul de tineret „Misericordia” al Parohiei Căușeni, Protopopiatul Căușeni. La conferință au participat și preoți din Eparhie, protoierei, dar și doi invitați din Romania: Părintele Neculai Dorneanu, din partea Arhiepiscopiei Iașilor și Părintele Silviu Butucaru din partea Asociației „Sfânta Anastasia Romana”, Târgu Ocna.
Întâlnirea a început cu slujba de Te-Deum, oficiată în biserica parohială din Coșcalia, cu hramul Sfinților Voievozi Mihail și Gavriil, apoi dna primar Elena Eșanu a prezentat o incursiune în istoria satului Coșcalia. În continuare, pr. protopop Vadim Dimitrenco a evocat evenimente desfășurate în anul 2020 în Episcopia Basarabiei de Sud, în acord cu tematica pastorației părinților și copiilor, a filantropilor ortodocși, dar și un raport privind activitatea socială a acestei Eparhii în acest an și implicarea socială în pandemia de Sars cov 2.
Gazda evenimentului, părintele protoiereu Andrei Popovici a evocat apoi activitatea filantropică a boierilor Sturdzeni în Basarabia în secolul al XVIII-lea. Întâlnirea a continuat cu prezentarea activității sociale a Misiunii Sociale Diaconia a Mitropoliei Basarabiei de către Directorul Executiv al Organizației, Domnul Igor Belei.
În calitate de președinte al Asociației „Sfânta Anastasia”, părintele Silviu Butucaru a punctat importanța colaborării strânse dintre preoții din România și cei din Basarabia, dar mai ales a instituțiilor sociale aparținând Eparhiei Romanului și Bacăului și cele din Episcopia Basarabiei de Sud. Asociația „Sfânta Anastasia” colaborează deja de 2 ani cu Centrul „Misericordia” din Moldova și schimbul de know-how funcționează bine în ambele sensuri. Astfel, au fost identificate multe oportunități de întrajutorare, ce trebuiesc fructificate, între aceste centre aparținând Bisericilor Ortodoxe de pe ambele maluri ale Prutului.
Concluziile și cuvântul de încheiere a aparținut Preasfințitului Părinte Veniamin, care a remarcat oportunitățile de dezvoltare ale centrelor sociale din eparhie, precum și de colaborare cu cele din România, aparținând Bisericii. A punctat deasemeni specificul legislației Moldovei pentru astfel de centre, dar și pentru parohii și a subliniat nevoia de sfătuire permanentă și comuniune liturgică și pastorală între preoți, ierarhi și rețeaua de instituții de caritate prin care Biserica se implică în viața socială a comunităților.
Pe durata întregii întâlniri au existat momente de datini și obiceiuri interpretate de ansamblul vocal „Lia” al comunității Coșcalia.
Pr. Silviu Butucaru – Președinte Asociația „Sfânta Anastasia Romana”