Fundaţia „Solidaritatea şi Speranţă”, filiala Săvineşti, din Piatră Neamţ, au venit într-un schimb de experienţă la Centrul de zi pentru copii „Episcop Melchisedec” din cadrul Fundaţiei „Episcop Melchisedec”.
Cu acest prilej, preot Petru Munteanu, directorul Fundaţiei „Solidaritate şi speranţă”, a venit pentru a încheia un contract de parteneriat cu Fundaţia Ep. Melchisedec. Astfel, au fost împărţite 25 de pachete cu dulciuri şi produse de curăţenie.
Activitatea de la Centrul de zi pentru copii din familii în dificultate „Episcop Melchisedec” este derulată cu binecuvântarea PS Episcop Ioachim Băcăuanul, sub coordonarea domnișoarei Gherasimescu Alexandra, directoare a Centrului de zi pentru copii, și are drept scop ajutorarea unor elevi de la Școlile din Roman, prin acordarea unei mese calde, la prânz, în fiecare zi, pe toată durata anului, iar în ocazii speciale, cum a fost și cea de astăzi, acordarea de cadouri, menite să-i mențină pe copii aproape de școală și Biserică, să-i stimuleze pentru a învăța mai bine și a fi mai buni, atât în raport cu lumea, cât și cu ei înșiși.