Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, duminică,10 aprilie, după Sfânta Liturghie, în Parohia Poduri din Protopopiatul Moineşti, a avut loc deschiderea Proiectului „Împreună suntem o familie”, derulat în parteneriat cu UNICEF România şi Primăria din localitate.
Se începe astfel o inedită şi folositoare colaborare a parohiei Poduri cu acest important organism internaţional dedicat ocrotirii copilului, reprezentat la deschiderea proiectului de doamna asistent social Iuliana Ciubotaru şi de doamna doctor Nicoleta Bălăşoiu, din partea UNICEF Bacău, şi de doamnele Andreea Iftimie şi Iulia Cimbru, din partea Primăriei Poduri. Proiectul face parte din activitățile pe care Parohia Poduri le desfășoară anul acesta în contextul „Anului omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox”.
Activităţile proiectului se vor desfăşura pe o perioadă de 9 luni, aprilie-decembrie 2016, cu o frecvenţă săptămânală sau bilunară după un program foarte bine stabilit, având ca beneficiari un număr de 107 copii cu vulnerabilităţi, din care 20 de etnie rromă, cu vârste cuprinse între 0 şi 18 ani.
Obiectivele acestui proiect sunt:
1. Creşterea gradului de informare şi sprijin a comunităţii cu privire la respectarea drepturilor copiilor;
2. Înbunătăţirea cunoştinţelor, atitudinilor şi practicilor cu impact pe reducerea tuturor formelor de violenţă/discriminare asupra copilului;
3. Stimularea creativităţii, autocunoaşterii, stimei de sine, responsabilizarea şi dezvoltarea personală a copiilor.
Se vor desfăşura diverse activităţi împărţite în ateliere de lucru pe grupe de vârstă, din care amintim:
1. „ Educaţie prin iubire, nu cu violenţă”—2 ore bilunar;
2. „ O lume în culori” --2 ore săptămânal;
3. „ Şahul, sportul minţii”--2 ore săptămânal;
4. „ Şezătoarea vechilor meşteşuguri”--3 ore bilunar;
5. „ Ceva dulce şi sănătos”--3 ore săptămânal;
6. „ Mens sana in corpore sano”--2 ore bilunar;
7. „ Prizonier în lumea tehnologiei sau liber pe plaiuri mioritice”--4 ore lunar.
Rugăm pe Bunul Dumnezeu să Binecuvânteze acest frumos şi ambiţios proiect la care, împreună cu părintele Dumitru Parfene şi cu enoriaşii noştri, vom investi tot efortul şi dragostea necesare pentru ducerea lui la bun sfârşit, cu rezultatele aşteptate în folosul copiilor. (preot Vasile Popa)