Părintele Arhiepiscop Ioachim a premiat 9 parohii în ziua debutului unui nou proiect socio-educațional în Protoieria Bacău

Cele 9 parohii premiate (Parohia Șerbănești, Parohia Brad, Parohia Gura Văii, Parohia Racova, Parohia Valea Caselor, Parohia Sfinții Trei Ierarhi din Bacău, Parohia Lazaret, Parohia Valea lui Ion și Asociația Ovidenia) desfășoară deja de un an de zile inițiativa Protoieriei Bacău de a implementa activități pentru vârstnicii parohiei acest demers dând roade în sensul că toate parohiile menționate au desfășurat permanent acțiuni, iar în anul 2021 toate acestea se concentrează într-un proiect propriu al protoieriei și cu derulare continuă fiind intitulat „Hristos – lauda bătrâneților mele”.

 

 

 

 

Parohiile au primit o distincție în semn de recunoaștere din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim pentru efortul depus și grija de a forma un grup de persoane vârstnice și de a fi mereu în legătură cu ele prin intermediul diferitelor programe desfășurate.

Premierea a avut loc în cadrul slujbei hramului Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” de la Valea Budului, ocazie cu care părintele protoiereu Eugen-Ciprian Ciuche a prezentat credincioșilor noul program al Protoieriei Bacău cu derulare continuă și care se va desfășura într-o primă fază în perioada 1 octombrie – 12 decembrie 2021. Sărbătorirea evenimentului vine și în contextul omagierii Zilei Internaționale a Pensionarului, anul acesta împlinindu-se 30 de ani de când societatea civilă elogiază această categorie de vârstă prin intermediul acestei zile.

În cadrul acestui program se vor adăuga alte noi parohii, rezultând un număr total de 28 de centre de socializare pentru vârstnici în municipiul Bacău și orașul Buhuși, în parohiile rurale, respectiv urbane. 

În perioada propusă pentru acest proiect, rezultatele acestei prime faze a implementării vor fi:

  • Schimburi de experiență între grupuri, coordonatori sau preoți;
  • Cateheze adresate vârstnicilor;
  • Invitați din cadrul preoților pensionari care pot împărtăși din experiența vieții pastorale;
  • Caravană medicală (control oftalmologic și generalist) – prin deplasarea medicilor în comunitățile parohiale, cu aparatura de specialitate, pentru credincioșii care ajung cu anevoie în oraș;
  • Workshop – punte între generații – șezătoare duhovnicească;
  • Evocare de date internaționale sau naționale;
  • Implementarea proiectului eparhial „În temniță am fost și ați venit la Mine”
  • Program liturgic (explicarea Sfintelor Taine, a Evangheliei duminicale, Viețile Sfinților și sărbătorile calendaristice);
  • Cateheze adresate persoanelor vârstnice
  • Vizionare de filme tematice și dezbaterea subiectelor ProVita;
  • Pelerinaje sau vizite la muzee.

 

În sprijinul preoților care vor înlesni aceste activități Protoieria Bacău va susține o serie de cursuri de formare a preoților, va pune la dispoziție ateliere tematice susținute de către specialiști în domeniu, precum Pr. Ilarion Mâță și Maica Polixenia, cadre didactice universitare ale Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași.

Aceste ateliere vizează livrarea de informații cu privire la  importanța unui centru de socializare în dinamizarea activității misionare a unei parohii și, de asemenea, mai vizează conștientizarea rolului terapiei spirituale în viața vârstnicilor.

Protoieria Bacău va organiza o activitate de prezentare a ghidului de îngrijire la domiciliu a vârstnicilor, ca parte componentă a programului adresat acestei categorii de vârstă. Alături de acțiunile prezentate ca făcând subiectul de interes al acestor centre de socializare, se propune și crearea unei punți între generații, prin întâlnirea seniorilor de la parohii cu copiii, beneficiari ai centrelor socio-educaționale de pe cuprinsul Protoieriei Bacău.

Cursul amintit va facilita înțelegerea importanței implicării preoților în viața vârstnicului, rolul și buna coordonare a unui astfel de centru, va explica tipuri de activități și va explica specificul vieții acestor persoane. Acesta se va desfășura la unul dintre centrele socio-culturale din cuprinsul Protoieriei Bacău, cu participarea a aproximativ 20 de preoți și asistenți sociali, în luna octombrie sau după disponibilitatea formatorilor.

Pr. Răzvan-Dimitrie Radu