Un om născut întru lipsuri foarte mult s-a-mbogățit,
Însă n-a uitat nivelul de la care a pornit.
S-a căsătorit cu o fată sărăcuţă dintr-un sat.
Şi-au construit împreună o casă ca un palat.
Dumnezeu, în marea-i milă, le-a dăruit şi-un copil.
L-au educat creştineşte, pe cât a fost posibil.
Fericiţi, munceau pe cinste, să-şi mărească avuţia
Între ei domneau iubirea, liniştea şi armonia.
Riscuri şi-asumau adesea cum să fie, ce să facă,
Să-şi menţină bogăţia şi conştiinţa curată.
Copilul de-acum crescuse, educat, dar în huzur.
Tatăl însă avea teama că-n curând, deși matur,
Fiul său nu va cunoaşte decât ce e bogăţia
Şi nicicum nu va-nțelege cum este cu sărăcia.
De aceea, într-o seară, tatăl, după rugăciune,
Se aşază în fotoliu şi fiului îi propune:
„Dragul meu, tu vezi prea bine, nu ne lipseşte nimic.
Dumnezeu ne-a dat de toate şi ai crescut fericit.
N-ai vrea oare ca în vară să pleci undeva departe
Să trăieşti la nişte oameni ce n-au nici electrictate?!
N-au nici maşini, nici tractoare, n-au auzit de internet,
Sunt săraci, bieţii de dânşii, şi trăiesc foarte discret.”
„Bine”, zise fiul volnic. Și-ntr-o zi, pe mânecat,
El merse ca pelerinul în acel loc depărtat.
Fiul a rămas acolo, rupt de modernitate,
Adaptându-se iute în a lor comunitate.
Înspre toamnă, el revine, iară tatăl vrea să ştie
Dacă fiu înțeles-a ce e aia sărăcie.
„Cum a fost?”, îi zice tatăl aşezându-se la bar.
„Super... super!”, spune fiul, „A fost extraordinar!”
„Te văd bucuros, băiete. Spune-mi, cum ai reuşit
Să trăieşti în sărăcie şi să rămâi fericit?”
„Tată, iată zece principii pe care le-am învăţat
La acei ţărani destoinici, din acel loc depărtat:
1. Noi avem un câine-n casă,... iar ei șapte-n curtea lor....!
2. Noi ne încalzim electric, ei din focul lemnelor.
3. Noi avem piscină-n casă, prin curtea lor trece-un râu.
4. Calul nostru-i o fantasmă, a lor, liber, fără frâu.
5. Noi ne cumpărăm mâncarea de la market deseori,
O-ncălzim la microunde şi conţine multe E-uri.
Ei cultivă zarzavaturi în grădina lor frumoasă,
Iar hrana la foc făcută este cu mult mai gustoasă.
6. Noi avem propritatea de ziduri mari limitată,
La ei nu am văzut ziduri, ci doar graduri fără poartă.
7. Casa noastră e păzită de video, nu de paznici.
Pe la ei nici nu există noţiunea de "obraznici".
8. Noi privim mai toată noaptea la televizor un film,
Sfânta Cruce nu mai facem înainte s-adormim.
La ei, când noaptea coboară şi stelele se ivesc,
Se uită-ndelung la ele, lui Dumezeu mulţumesc!
9. Noi suntem legaţi de lume prin facebook şi internet,
Ei comunică cu cerul real, mistic şi discret.
10. Noi, când duminica vine, fie plecăm la plimbare,
Fie ne consumăm timpul după cum vrea fiecare.
Ei, dis-de-dimineaţă, fac corvezi, precum se ştie,
Ca apoi, cu mic şi mare, merg smeriţi la Liturghie.
Se întorc voioşi acasă şi s-așază să mănânce,
Nimeni din ei nu s-așeză făr' să-şi facă Sfânta Cruce.
Aceste 10 principii le-am deprins în sărăcie ,
Acum pot discerne bine ce înseamnă bogăţie.
Deci, concluzia e clară, ea se vede dacă vrem:
Ce bogaţi sunt cei de-acolo şi cât de săraci suntem?!”
Arhiepiscop Ioachim
*În loc de concluzii la meditaţia lirică "Harpagonul din Evanghelie".