Sărbătoarea comunității s-a înscris în contextul Anului Centenarului Patriarhiei Române, precum și al Anului comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor români din secolul al XX-lea, perioadă în care întreaga Patriarhie aduce în atenția credincioșilor viețile slujitorilor lui Dumnezeu care au mărturisit credința prin nevoință, rugăciune și jertfelnicie.

La slujbă au participat preoți și monahi din mai multe zone ale țării. Din sobor au făcut parte pr. Gheorghe Muraru, protopop de Pașcani, pr. Eugen Ciuche, protopop de Bacău, pr. Macarie Olărean, starețul Mănăstirii Piatra Tăieturii, alături de preoți din parohiile învecinate. Răspunsurile liturgice au fost oferite de un grup de maici de la Mănăstirea Tisa, însoțite de maica stareță stavrofora Teoctista Ungureanu, contribuind la frumusețea slujbei.

În cadrul Sfintei Liturghii, la momentul chinonicului, părintele Răzvan Constantin Popovici, inspector eparhial în cadrul Sectorului Cultural, a rostit un cuvânt de învățătură despre viața și slujirea Sfântului Visarion Toia, fiu al satului Secuieni:

„Marea lucrare a Sfântului Visarion Toia nu a fost doar cea administrativă, ci aceea duhovnicească. A format numeroși monahi: plecase din Frăsinei cu șase frați, iar în mai puțin de unsprezece ani obștea de la Lainici a ajuns la peste douăzeci și cinci.

Perioada de mucenicie începe în 1948. (...) Văzând însă suferința și accidentele numeroase din Defileul Jiului, Sfântul Visarion înființează pe cheltuiala proprie un spital. Comunismul, cu viziunea sa strict utilitaristă asupra omului, îi trata pe acești muncitori ca pe niște unelte; de aceea inițiativa Sfântului era pe atât de necesară, pe cât era de deranjantă pentru autorități. (...)

Mulți oameni se vindecau la maslurile săvârșite de Sfântul Visarion, iar acest lucru a atras atenția regimului comunist. În 28 octombrie 1948 are loc o razie, iar Sfântul Visarion este arestat și eliberat după șapte zile.

În 1950, unitatea numită „Securitatea CFR” ocupă abuziv aproape întreaga mănăstire, lăsând doar patru chilii libere. ... Pe 12 iunie 1950, locotenentul unității, beat, intră cu forța în chilie ... Urmează o scenă dramatică: deși Sfântul arată că a cedat toate clădirile cerute, locotenentul îl bate atât de tare încât îl aruncă peste pridvor și îi fracturează piciorul drept... Un an mai târziu, rana se infectează grav; ajunge la spital și, pe 21 octombrie 1951, i se amputează piciorul drept. Revine în mănăstire, dar mai trăiește foarte puțin: la 8 noiembrie 1951, la ora 3 dimineața, se naște în ceruri.”

Subliniind că pentru viața sa sfântă Dumnezeu l-a proslăvit în Ceruri pe Mucenicul Visarion, iar Biserica l-a recunoscut ca Sfânt aici, pe Pământ, pr. Popovici și-a încheiat cuvântul cu o încurajare și un îndemn:

„Iubiți credincioși, sunteți dintr-o comună privilegiată. Puține sate din România se pot bucura de darul de a avea un sfânt născut din mijlocul lor, un fiu al locului, un rugător permanent pentru cei de aici. Cunoașteți-i viața, citiți-i acatistul, apropiați-vă cu nădejde de el. Pentru cei care îi sunt „casnici” – fii ai satului său – nădăjduim că va răspunde cu multă grabă și milostivire.”

Din încredințarea IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim și cu binecuvântarea IPS Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul a oferit pr. paroh Bogdan Antohi o icoană cu o părticică din moaștele Sfântului Visarion Toia, primită de la Mănăstirea Lainici în ziua proclamării locale a canonizării, la 10 noiembrie 2025. 

La finalul Dumnezeieștii Liturghii, după Apolis, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul a adresat un cuvânt credincioșilor prezenți.

„Faptul că azi Sfântul Visarion Toia a fost întâmpinat cu atâta bucurie m-a bucurat și pe mine. Vă mulțumesc în mod deosebit, în numele Înaltpreasfințitului Ioachim, pentru că ați deschis inimile și porțile dumneavoastră ca binecuvântarea Sfântului Visarion să se reverse iarăși peste aceste locuri.

Nu este un lucru obișnuit ca un sfânt să se întoarcă la locurile natale și să fie primit așa cum l-ați primit dumneavoastră. În continuare, vă rog să aveți puțină răbdare pentru a asculta un act important: o însemnare-document semnată de Arhiepiscopul nostru, care consemnează un fapt deosebit. Anume, că o părticică din Sfintele Moaște ale Cuviosului Visarion de la Lainici, originar de aici, din Secuieni, a fost oferită ca semn de binecuvântare de Mitropolitul Olteniei și de starețul Mănăstirii Lainici, cu prilejul canonizării locale ce a avut loc duminica trecută.”

În continuare Pr. protoiereu Eugen Ciuche a dat citire actului de donație, iar icoana a fost așezată spre cinstire ca odor de preț din patrimoniul spiritual al parohiei Secuieni.

În încheiere, pr. paroh Bogdan Antohi a mulțumit ierarhilor prin dragostea cărora Sfântul Visarion s-a întors acasă, preoților slujitori, maicilor care au dat răspunsurile liturgice și credincioșilor care păstrează vie evlavia față de sfântul născut în această localitate:

„Preasfințite Părinte Teofil, vă mulțumim din suflet că, prin binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, ați mijlocit pentru ca și noi să primim o părticică din Sfintele Moaște ale Sfântului Visarion. Să crească toți copiii satului sub epitrahilul Sfântului, iar noi toți să fim sub omoforul Preasfinției Voastre și al Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, urmându-L pe Hristos în duh și adevăr.

Mulțumim tuturor părinților prezenți astăzi. Dacă în viață nu am avut prilejul să vedem un sfânt, cu siguranță am văzut la unii oameni mișcări ale inimii spre sfințenie. Și, privind la părinții de azi, la blândul nostru păstor, putem înțelege ceva din cum arată viața unui sfânt și cum ar trebui să ne purtăm și noi.”

Cu inimile pline de bucuria regăsirii cu un fiu al satului în pridvorul Împărăției Cerurilor credincioșii s-au întors la casele lor bucuroși, mărturisind cât bine a făcut Domnul tuturor celor ce îi îndrăgesc pe sfinții Săi. (Mioara Ignat)