Vineri, 14 august, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a primit la Centrul eparhial de la Roman vizita unei delegații armene.
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a primit vineri, 14 august, la Centrul eparhial de la Roman, vizita unei delegații a comunității armenești formate din Excelenţa Sa Hamlet Gasparian, ambasadorul Armeniei în România, PS Datev Hagopian, episcopul Bisericii Armene din România, şi senatorul Varujan Vosganian, preşedintele Uniunii Armenilor din România. Cu acest prilej, distinșii invitați au vizitat Catedrala Arhiepiscopală ”Sf. Cuv. Parascheva”, după care au avut o întrevedere cu Înaltpreasfințitul Ioachim, care, după ce le-a prezentat câteva aspecte din istoria de peste șase secole a Eparhiei, a subliniat frumoasa colaboare cu reprezentanții comunității armenești.
Tot în această zi, delegația armeană a participat la slujba Prohodului Maicii Domnului săvârșită în Biserica Armenească din Roman, apoi a asistat la inaugurarea unui nou sediu al comunității armene din Roman.