Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la Parohia Slobozia Urechești din Protopopiatul Sascut s-a desfășurat luni, 16 martie, cea de-a doua întâlnire din cadrul activităților Concursului Național Catehetic.
În cadrul acestei întâlniri, părintele paroh Apostu Radu-Alexandru a susținut cateheza intitulată „Rugăciunea în familie – temelia vieții creștine”, vorbind copiilor despre importanța rugăciunii în viața familiei și despre rolul acesteia în creșterea și formarea lor duhovnicească.
După momentul catehetic, copiii au primit fișe de activitate sub forma unui chestionar, cu întrebări menite să îi ajute să înțeleagă și să aprofundeze tema discutată.
Activitatea a continuat în aer liber, unde cei mici au participat la un joc de cunoaștere și la o discuție interactivă despre familie, fiind încurajați să împărtășească ce înseamnă familia pentru ei și ce loc ocupă aceasta în viața lor.
La finalul întâlnirii, copiii au primit în dar cărți de rugăciuni și iconițe, iar pentru bucuria lor au fost serviți cu dulciuri și suc.
Întâlnirea s-a desfășurat într-o atmosferă de bucurie, prietenie și comuniune, contribuind la întărirea valorilor creștine și la apropierea copiilor de viața Bisericii.
Pr. Apostu Ionuț Alexandru



