În aceste zile, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, participă la lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
In ziua de 14 ianuarie 2016, în Sala Sinodală din Reşedinţa patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc prima şedinţă de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din acest an.
Dintre hotărârile luate de Sfântul Sinod menţionăm:
1. A încredinţat mandatul său Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru susţinerea poziţiei Bisericii Ortodoxe Române la Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe, care va avea loc între 22 şi 28 ianuarie 2016 la Centrul de conferinţe al Patriarhiei Ecumenice de la Chambésy (lângă Geneva, Elveţia). Scopul acestei sinaxe este de a evalua şi valida textele propuse spre aprobare la viitoarea întrunire a Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, anunţată pentru luna iunie 2016, în preajma sărbătorii Rusaliilor.
2. A reînnoit apelul de ajutorare a comunităţilor parohiale cu venituri reduse, în special din mediul rural, de către parohiile cu posibilităţi financiare mai mari, precum şi de identificare a unor noi modalităţi şi mijloace de întrajutorare frăţească.
3. A solicitat eparhiilor să examineze impactul pe care îl au noile reglementări privind sprijinul acordat de stat cultelor recunoscute din România asupra activităţilor edilitare şi social-filantropice ale Bisericii.
4. A luat act cu apreciere de iniţiativa cetăţenească pentru amendarea articolului 48 din Constituţia României în sensul precizării că familia este constituită prin căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie. Această iniţiativă a mirenilor aparţinând mai multor culte este sprijinită de Biserica Ortodoxă Română, pentru că exprimă învăţătura acesteia despre familie, precum şi poziţia sa constantă din punct de vedere juridic.
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHEI ROMÂNE