Momente de rugăciune în Parohia Gheorghe-Doja din Protoieria Sascut

Miercuri, 13 aprilie a.c, în imediata apropiere a marii sărbători a Floriilor, preoții Cercului pastoral nr. 3 “Preot Vasile Heisu” s-au adunat în rugăciune, săvârșit Slujba Sfântului Maslu în biserica Parohiei Gheorghe-Doja.

Astfel, soborul preoților care fac parte din acest cerc pastoral, sub protia părintelui Vasile Abageru, Protopop al Protopopiatului Sascut, au săvârșit Slujba Tainei Vindecării, prezenți fiind credincioșii din această comunitate, alături de domnul primar al comunei Răcăciuni, Lucian Cheța.

Protoiereul locului, în cuvântul de învățătură de la finalul slujbei, a transmis celor prezenți arhiereștile binecuvântări, vorbind totodată despre importanța participării credinciosului la Taina Sfântului Maslu: “Iată-ne astăzi adunați iarăși, în sfânta noastră biserică, la una dintre Sfintele Taine prin care Dumnezeu, pentru rugăciunile slujitorilor bisericii, trimite Harul Său cel tămăduitor, vindecând patimile și iertând orice greșeală din popor. Dacă Dumnezeu vede la noi dorință, dacă vede rugăciune necontenită și trezvie, vine în ajutorul nostru pentru a ne ridica păcatele și greutatea bolilor noastre pe care le avem, asemenea cum a făcut cu acel om de la scăldătoarea Vitezda, care de 38 de ani era în mare suferință trupească”.

De asemenea, după ce a fost prezentată cartea de rugăciuni recent apărută la Editura Filocalia, a fost promovat și Proiectul Patriarhal “Donează sânge, salvează o viață”, proiect ce se desfășoară din anul 2013, și cheamă la milostenie cât mai mulți dintre credincioșii parohiilor din Patriarhia Română, mai ales în această perioadă importantă în care ne aflăm.

Părintele Sergiu-Ionuț Hărăbor a mulțumit tuturor pentru prezență, autorităților locale pentru că mereu sunt alături de această comunitate, dar și părinților pentru momentul de împreună-rugăciune.

(Pr. Ionuț-Alexandru Apostu)