Ziua de duminică, 22 februarie 2026, a fost un moment de aleasă trăire duhovnicească și de reînnoire pastorală în cadrul Protoieriei Onești, prin instalarea noilor preoți parohi în Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din satul Heltiu, comuna Căiuți, și în Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din comuna Cașin.
În dimineața zilei de duminică, 22 februarie, după săvârșirea Utreniei, părintele protoiereu Nicolae Zaharia l-a prezentat credincioșilor din Heltiu pe noul preot paroh Iulian Botezatu, dând citire deciziei de numire. Evenimentul a marcat începutul unei noi etape în viața comunității, fiind totodată un prilej de a aduce mulțumiri părintelui Jupeschi Constantin pentru frumoasa și rodnica activitate desfășurată atât în parohia păstorită, cât și la catedră, în calitate de profesor de Religie. La acest moment important au fost prezenți domnul primar și domnul viceprimar ai comunei Căiuți, semn al bunei colaborări dintre Biserică și autoritățile locale. În cuvântul său, preotul Iulian Botezatu a mulțumit părintelui protopop pentru prezentare, precum și pentru îndemnurile și învățăturile transmise, asumându-și cu responsabilitate misiunea încredințată.
În aceeași zi, părintele protopop a participat la Sfânta Liturghie în Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Cașin, unde l-a instalat pe noul preot paroh Răzvan Gânscă. În cadrul slujbei a fost citită decizia de transfer, iar noul păstor sufletesc a fost prezentat credincioșilor. La eveniment au fost prezenți, preoții de pe Valea Cașinului, părintele inspector Ioan Bârgăoanu, domnul primar al comunei Cașin, domnul deputat Vasile Budaca, dr. Adrian Cotârleț, managerul Spitalului Clinic de Urgență din Moinești, precum și dr. Codruț Munteanu, director medical Imunomedica București, alături de alți invitați. De asemenea, au fost aduse mulțumiri și felicitări fostului paroh, preotul Ciprian Bohălțeanu, transferat, după o rodnică păstorire, în postul de preot paroh la Parohia “Sfântul Ierarh Nicolae” din Municipiul Onești.
În cuvântul de învățătură, părintele protopop a subliniat că există o dinamică permanentă și în pastorație, arătând că preotul este un ostaș al lui Hristos, chemat să lupte pe mai multe fronturi pentru mântuirea sufletelor încredințate. Totodată, a evidențiat faptul că lucrarea administrativă a Bisericii este o lucrare încredințată de chiriarhul locului, pe care slujitorii o împlinesc cu ascultare și responsabilitate. De asemenea, a elogiat activitatea celor care au slujit anterior în aceste comunități și a urat succes noilor păstori sufletești.
Părintele protoiereu Nicolae Zaharia le-a înmânat noilor preoți deciziile de numire, Sfânta Evanghelie și cheile bisericii, simboluri ale misiunii de a propovădui cuvântul lui Dumnezeu și de a administra cu vrednicie parohiile încredințate. Ambii preoți instalați au adresat mulțumiri Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, pentru misiunea încredințată, precum și părintelui protopop și tuturor celor prezenți la acest moment deosebit din viața comunităților parohiale. Astfel, în pragul Sfântului și Marelui Post, cele două comunități au primit cu nădejde și bucurie pe noii lor păstori, într-un duh de comuniune, responsabilitate și reînnoire duhovnicească.
Pr. Bogdan Mocanu



