Duminică, 11 august 2024, Parohia Apa-Asău a fost martora unui moment emoționant și plin de semnificație. După ani de slujire neîntreruptă și devotament față de comunitate, părintele Petrică Bejan a fost felicitat de către enoriași cu prilejul ieșirii la pensie.
Părintele protopop Costel Mareș a săvârșit slujba de instalare a noului preot, a dat citire deciziei Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului de numire în postul de preot paroh a părintelui Alexie Andrei Huiban și a oferit un cuvânt de apreciere părintelui Petrică Bejan pentru întreaga activitate pastorală.
Tânărul preot a fost primit cu bucurie de către întreaga comunitate la noua ascultare, în demnitatea de preot paroh. S-a săvârșit Sfânta și dumnezeiasca Liturghie, la care au participat numeroși credincioși, dornici să fie alături de cei doi preoți, alături fiind și alți preoți din împrejurimi, care au dorit să fie martori la acest moment important pentru Parohia Apa-Asău.
După încheierea slujbei, enoriașii au pregătit o surpriză pentru preoții lor. În curtea bisericii, sub un cer senin, s-a desfășurat o mică ceremonie de mulțumire. Întreaga comunitate a pregătit mai multe surprize: un tort impresionant, flori, cântări, la final recitându-se și poezii.
Atmosfera a fost una caldă, de familie, demonstrând încă o dată legătura strânsă dintre parohie și slujitorii săi. Părintele Petrică Bejan a mulțumit tuturor pentru sprijinul acordat de-a lungul timpului și a încurajat enoriașii să rămână aproape de biserică și de noul preot. De asemenea, părintele Alexie și-a exprimat recunoștința sa pentru primirea călduroasă și dorința de a sluji cu aceeași dragoste și dedicare precum înaintașul său. Încheierea evenimentului a fost marcată de aplauze și urări de bine, enoriașii exprimându-și bucuria și speranța pentru noul început sub păstorirea părintelui Alexie Andrei Huiban.