Am luat cunoştinţă cu durere de consecinţele dramatice ale tragicului accident produs în după amiaza zilei de 17 septembrie 2013, accident în care a decedat tânărul Alin Ioan, fiul preaiubit al Părintelui Vasile şi Violeta Ghiniță, preotul paroh al biserici închinată Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt din Roman.
În numele clerului şi credincioşilor Eparhiei Romanului și Bacăului, ne exprimăm compasiunea şi solidaritatea cu familia îndoliată. În aceste clipe în care tristeţea, angoasa şi doliu s-au coborât ca un văl peste întreaga familie, peste colegi şi rudenii, apropiaţi şi prieteni, copii şi adolescenţi, tineri şi bătrâni, peste întreaga suflare în mijlocul căreia a trăit acest minunat tânăr, ne rugăm lui Dumnezeu să-i dăruiască odihnă sufletului şi să-i aline pe cei rămași în grea suferinţă.
Dumnezeu să îl ierte şi să-l odihnească în pace!
Veşnică lui pomenire !
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului