Vestea trecerii năpraznice la sfintele și veșnicele lăcașuri cerești a Preacuviosului Părinte Exarh Arhim. Serafim Huzdup m-a întristat și, totodată, scuturat puțin, fiindcă nu mă așteptam la așa ceva și, mai mult decât atât, am, acum, în mintea și inima mea, imaginea omului voinic, pozitiv, optimist, calm, cald și bun, pus pe treabă, activ, harnic, darnic și dinamic, permanent implicat, asumat și responsabil, veșnic cu o vorbă bună, cu un zâmbet senin și cu un chip pașnic!
Tânărul și neobositul Părinte Serafim pleacă, acum, la odihna cea binemeritată, la tihna cea adevărată, la adăpostul cel veritabil, precum și la comuniunea și comunitatea cea autentica, cerească și veșnică!...
În altă ordine de idei, regret plecarea lui și pentru faptul că am pierdut, dintre noi, un călugăr vrednic, un monah desăvârșit, care a știut și a reușit să împletească, neîncetat, neîntrerupt, frumos, rotund și armonios, slujirea cu ascultarea, asceza cu ospitalitatea, rugăciunea cu munca, administrația cu spiritualitatea, misiunea cu duhovnicia, propovăduirea cu contemplarea!...
Acum, la acest moment de încercare și ceas de vremelnică și pământească despărțire, ne rugăm, cu toții, lui Dumnezeu ca să-l ierte, sa-l așeze cu drepții și să-l numere cu Sfinții Lui pe devotatul Său rob și sacerdot - Serafim Arhimandritul - acum și, pururea și, în vecii vecilor! Amin!...
Pomenirea lui din neam în neam!...
Cu aleasă compasiune și sincere condoleanțe,
Stelian Gomboș, Consilier în cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte