În perioada 18-20 iulie 2015, în comuna Stănița din județul Neamț vor avea loc ample manifestări cultural – religioase, sub genericul Zilele Comunei Stănița.
În perioada 18-20 iulie 2015, în comuna Stănița din județul Neamț vor avea loc ample manifestări cultural – religioase, sub genericul Zilele Comunei Stănița.
În centrul activităților prilejuite de această sărbătoare va fi comemorarea personalității marelui duhovnic al Sihăstriei, părintele arhimandrit Ioanichie Bălan (1930-2007), de la a cărui naștere se împlinesc anul acesta 85 de ani. Părintele Ioanichie a rămas în amintirea pelerinilor ca fiind un remarcabil predicator și un apreciat scriitor care într-o perioadă de grea încercare pentru Ortodoxia românească a reușit să formeze atât prin cuvântul scris și rostit, cât și prin faptă, o generație de păstrători și mărturisitori ai credinței autentice. Cărți precum: Convorbiri duhovnicești, Patericul românesc, Vetre de sihăstrie românească, Mărturii românești la Locurile Sfinte sau Istorioare duhovnicești sunt doar câteva dintre lucrările care l-au consacrat ca scriitor bisericesc și mai ales au mângâiat sufletele însetate de cunoașterea lui Dumnezeu și de trăirea prezenței Lui. Personalitatea sa complexă va fi omagiată în cadrul Simpozionului Național „Stănița-pagini de istorie, cultură și spiritualitate” de către invitați de seamă care vor aduce în actualitate faptele renumitului arhimandrit, fiu al localității Stănița din județul Neamț. Tot în cadrul acestui simpozion, a cărui tematică se înscrie în seria manifestărilor dedicate Anului comemorativ al marilor personalități din eparhii, vor fi omagiate și alte personalități ale vieții monahale moldave și ale spiritualității locale. La eveniment va fi prezent și Înaltpresfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, de asemenea fiu al comunei Stănița, la inițiativă și cu binecuvântarea căruia au fost organizate aceste evenimente.
Programul manifestărilor este următorul:
Sâmbătă, 18 iulie:
Ora 15.00, Slujba Vecerniei, la Biserica ”Sfântul Nicolae” Stănița;
Ora 16.00, Întâmpinarea Ierarhului, Slujbă de TeDeum, Cuvântul Ierarhului;
Ora 16.30, Procesiune și depunere de coroane la Monumentul Arhimandritului Ioanichie Bălan;
Ora 17.00, Concurs de toacă ”Chemarea credinței”, Ediția I;
Ora 18.00, Redeschiderea Bibliotecii Comunale ”Arhimandrit Ioanichie Bălan”;
Ora 18.30, Simpozion Național ”Stănița- pagini de istorie, cultură și spiritualitate”, Ediția I, sesiune de comunicări științifice;
Duminică, 19 iulie:
Ora 09.00, Sfânta Liturghie, la Biserica ”Sfântul Nicolae” Stănița;
Ora 11.30, Inaugurarea Muzeului Etnografic Stănița;
Ora 17.00, Slujba Vecerniei.
Luni, 20 iulie:
Ora 09.00, Sfânta Liturghie;
Ora 11.30, Pomenirea eroilor comunei Stănița la Monumentul Eroilor.