În perioada 26 februarie–6 martie 2018, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, copii ai grupului de cateheză „Maica Domnului”, împreună cu elevii talentați din clasa a II-a C, de la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” Bacău, au desfășurat activități literar-artistice cu prilejul Anului omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi al Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri (din 1918).
Toate aceste activități s-au derulat în cadrul Concursului Naţional Cultural-Artistic „Unirea: libertate şi unitate”, organizat în Patriarhia Română și derulat în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului prin Biroul de catehizare eparhial și care cuprinde trei secțiuni: artistică, literară și multimedia.
În prima secțiune, cea artistică, elevii și-au exprimat prin desenele pictate cu talent și creativitate, dragostea față de credința stămoșească, față de tradițiile românești, învățând să respecte mai bine valorile perene prin iubire și prețuire. Secțiunea literară le-a oferit micilor creștini prilejul de-a recita o poezie religioasă, bucuria și încrederea citindu-se pe chipurule lor.
Prezentarea Power Point despre Marea Unire susținută de Pr. Mihail Tomozei a încheiat aceste manifestări, oferindu-le prilejul copiilor de a înțelege și de a medita la marele eveniment desfășurat la 1 Decembrie 1918.
La final, părintele paroh a mulţumit celor care s-au implicat în acest proiect, în special cadrelor didactice, precizând că aceste întâlniri de lucru vor continua în perioada 26-30 martie 2018, la Așezământul social-filantropic „Nașterea Maicii Domnului”, al Parohiei „Precista” Bacău, când se va desfășura programul special „Școala Altfel”.
(pr. Mihail Tomozei)