Într-o zonă cu peisaj de poveste, Mănăstirea ”Adormirea Maicii Domnului” din Răchitoasa a devenit un vis împlinit. Ceea ce până mai ieri era o ruină, a devenit unul dintre cele mai frumoase așezăminte monahale din această parte a Moldovei. Umilințele suportate de acest sfânt locaș de-a lungul timpului s-au șters, pelerinului sau trecătorului fiindu-i înfățișată astăzi o imagine care uimește. Strălucirea și grandoarea conferite de ctitorii săi au fost redate prezentului. Ziduri de incintă refăcute, biserica restaurată, clădiri consolidate, toate acestea reprezintă împlinirea unui efort continuu susținut de Eparhia Romanului și Bacăului prin protosinghelul Eftimie Bolin, starețul acestei mănăstiri. ”Clădirile de patrimoniu au fost restaurate, consolidate, pictura interioară de asemenea. Au fost îmbunătățite căile de acces, au fost modernizate utilitățile și s-au creat două noi locuri de muncă”, a explicat părintele Eftimie. De la reprezentanții autorității locale, la profesori și simpli oameni ai zonei, cu toții sunt uimiți de transformarea acestei zone.  ”Aici era un loc unde trăiau bătrânii, în rest totul era părăsit. Circulau multe legende despre mănăstire, despre aceste meleaguri. Acum însă mănăstirea a fost refăcută și are tot ceea ce este nevoie pentru a promova turismul religios în această zonă”, a declarat Aurora Milea, directorul Liceului Tehnologic Răchitoasa. În ceea ce privește biserica mare a mănăstirii, lucrarea de restaurarea a fost realizată într-un timp record, doar un an de zile, și într-o manieră impecabilă de prof. univ. dr. Ana Maria Baciu, recunoscut și apreciat restaurator clujean care activează în acest domeniu de peste trei decenii. La momentul finalizării proiectului de la Răchitoasa, distinsul profesor a ținut să remarce că ”restaurarea picturii realizată în tehnica tempera de la biserica mănăstirii Răchitoasa a fost cea mai complexă și mai dificilă lucrare”. Însă rezultatul este unul admirabil. La rândul său, prezent la finalizarea lucrărilor ca delegat din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, arhimandritul Pimen Costea, vicar-administrativ al Eparhiei Romanului și Bacăului, a remarcat faptul că ”Mănăstirea Răchitoasa este prima mănăstire din această zonă a Moldovei restaurată integral din fonduri europene, devenind în acest moment unul dintre cele mai reprezentative lăcașuri de cult monahale din această eparhie”. Prin acest proiect deosebit și unic în sudul Moldovei se împlinește ”obiectul general care constă în dezvoltarea și promovarea turismului cultural și religios la ansamblul de monumente istorice de patrimoniu”, după cum a precizat starețul Eftimie Bolin. Restaurarea ansamblului mănăstirea Răchitoasa în vederea introducerii în circuitul turistic a fost realizată printr-un proiect finanțat prin Programul Operațional Regional 2007-2013,  axa prioritară 5, implementat în perioada aprilie 2014 – decembrie 2015.

Istoria acestei mănăstiri, care de doar câțiva ani și-a recăpătat statutul pierdut în urmă cu 140 de ani, se întinde pe durata a patru secole. La sfârșitul veacului al XVII-lea marele clucer Ianaki a făcut la Răchitoasa o bisericuță mică durată de lemn de stejar, care se găsea lângă Mănăstirea Răchitoasa de astăzi. Pe locul unde se afla altarul acesteia s-a ridicat o cruce. Lăcașul inițial a servit drept biserică a cimitirului sătesc. Mai apoi, în anul 1697, marele spătar Ilie Ianaki și cu soția sa Theofana, fiica voevodului Mihai Racoviță, au zidit actuala mănăstire și au înzestrat-o cu moșii. În testamentul său, scris în românește în anul 1704, spătarul Ilie Ianaki scria următoarele: "cine s-ar amesteca a strica a noastră tocmeală și așezare ce am făcut, să fie triclet și proclet afurisit" adică, ne lămurește el mai departe, "să fie blestemat de Domnul Dumnezeu și de toți sfinții. Amin". Incapabil să administreze mănăstirea, fiul său, Gavriil, a închinat-o, în anul 1729, mănăstirii grecești Vatopedu de la Muntele Athos. Din nefericire, biserica mănăstirii Răchitoasa a fost dărâmată de cutremurul din 31 mai 1739. A fost renovată, ultima oară, la sfârșitul secolului XIX. Așa după cum informează  Melchisedec Ștefănescu, episcop al Romanului, în anul 1882: "mănăstirea aceasta este acum prefăcută în penitenciar pentru oameni fără căpătâi și vicioși. Biserica e în bună stare, dar încăperile mănăstirii, unde locuiesc deținuții, precum și personalul administrativ al penitenciarului, sunt vechi, negrijite și umede și reclamă urgente îmbunătățiri pentru ca penitenciarul să nu devină lăcaș de condamnați la moarte".