Liturghie și hirotonie săvârșite de PS Părinte Teofil Trotușanul la Schitul Muncel

Vineri, 27 martie 2026, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfințite la Schitul „Sfântul Nicolae” – Muncel, din comuna Ion Creangă, județul Neamț, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, sub protia părintelui Nicolae Dănilă, exarh al mănăstirilor de pe cuprinsul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

În cuvântul de învățătură, ierarhul a evidențiat semnificația duhovnicească a acestei slujbe specifice Postului Mare, subliniind rolul ei în pregătirea pentru praznicul Învierii Domnului și în întărirea vieții lăuntrice a credincioșilor: 

„Liturghia Darurilor înainte sfințite, pe de o parte, ne pregătește pentru primirea Sfintei Lumini din noaptea de Paști, pe de altă parte, ne amintește că lumina vieții noastre este Domnul Iisus Hristos. Și dacă acum ne aflăm în perioada de post, în care facem nevoințe, postim, facem metanii, citim rugăciuni și săvârșim milostenie, toate acestea sunt o pregătire pentru întâmpinarea marelui praznic al Învierii.”

Din încredințarea IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, în cadrul slujbei, Preasfințitul Părinte Teofil a săvârșit și Taina Hirotoniei întru diacon a tânărului teolog Bogdan Andrei Luca, pe seama parohiei „Schimbarea la Față” Buhuși. Referindu-se la această chemare, ierarhul a subliniat legătura profundă dintre slujirea preoțească și comunitatea credincioșilor: 

„Am săvârșit și Taina Hirotoniei întru diacon a Părintelui Bogdan Andrei, pe care îl felicităm și căruia îi dorim să slujească Biserica Domnului cu râvnă duhovnicească. Mâine el va primi și Taina Hirotoniei întru preot. A fost însoțit de cei dragi, de părinți și de cunoscuți, dar mai ales de dumneavoastră, credincioșii, pentru că, iubiții mei, atunci când un tânăr teolog este pregătit pentru a sluji altarului, el vine din mijlocul poporului și se înfățișează înaintea lui Dumnezeu.

El slujește lui Dumnezeu în numele poporului. De aceea vine din mijlocul dumneavoastră. Să-l însoțiți cu rugăciunea, iar Dumnezeu să-l ajute să fie un slujitor devotat, smerit și plin de har.”

La final, părintele egumen protosinghel Mina Ciubotaru a adresat un cuvânt de mulțumire, evocând începuturile acestui așezământ monahal și purtarea de grijă a lui Dumnezeu în dezvoltarea lui: 

„Cu emoție vă spun că, în urmă cu cinci ani, s-a săvârșit aici prima Sfântă Liturghie, atunci când nimeni nu se aștepta. Dar iată că Sfânta Cruce și Sfântul Ierarh Nicolae, ocrotitorul acestui loc, au rânduit toate. Nimic nu a fost programat, nimic nu a fost pus dinainte, ci toate s-au făcut după voia lui Dumnezeu.”

Schitul „Sfântul Nicolae” – Muncel, reînființat în anul 2021, continuă să se dezvolte sub păstorirea părintelui egumen protosinghel Mina Ciubotaru. Ansamblul monahal cuprinde biserica din lemn, arhondaricul, turnul clopotniță și un altar de vară recent amenajat, oferind un cadru propice rugăciunii și vieții monahale.

Renașterea acestui loc binecuvântat încununează mai bine de un deceniu de eforturi și jertfă, într-o vatră monahală cu tradiție atestată documentar încă din secolul al XVI-lea și continuată acum prin rugăciunea neîncetată a monahilor care aleg să viețuiască aici. (Mioara Ignat)