Liturghie Baptismală în Parohia Meleșcani

În duminica a XIV-a după Pogorârea Duhului Sfânt (Pilda nunții fiului de împărat), cu ajutorul lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, în Parohia Meleșcani s-a săvârșit Sfânta Liturghie Baptismală sub protia preacucernicului părinte Protopop Alexandru Grigoraș.

În cadrul Sfintei Liturghii, prunca Ecaterina - Parascheva, fiica preotului Alin-Eduard și a prezbiterei Nelia-Mirela Antohi a primit Taina Sfântului Botez, având ca nași pe preotul Robert-Vasile Moldoveanu și prezbitera Nicoleta- Monica, care au primit cu dragostea și responsabilitatea cuvenite misiunea de a-i fi nași, călăuzind-o, împreună cu familia, pe drumul credinței și al vieții în Hristos.

În cuvântul de învățătură, părintele inspector dr. Adrian Alexandrescu a subliniat importanța pericopei evanghelice a acestei duminici, evidențiind faptul că fiecare creștin este chemat la ospățul Împărăției lui Dumnezeu, dar că această chemare presupune și asumarea unei vieți în Hristos. Pilda ne vorbește nu doar despre chemare, ci și despre haina de nuntă, imagine care poate fi pusă în legătură profundă cu haina luminoasă primită de cel nou-botezat. Tradiția și tâlcuirea creștină au văzut în această haină simbolul vieții noi în Hristos, al curăției sufletului și al responsabilității de a păstra darul primit prin Taina Botezului.

La rândul său, părintele protopop Alexandru Grigoraș a explicat însemnătatea săvârșirii împreună a Sfintei Liturghii și a Tainei Sfântului Botez, evidențiind unitatea profundă dintre viața sacramentală a Bisericii și drumul celui nou-botezat :

"Astfel, botezul Ecaterinei Parascheva devine, în lumina Evangheliei, mai mult decât un moment festiv al familiei: este intrarea într-o viață nouă, în Hristos și în Biserică, un început de drum care va trebui cultivat prin rugăciune, credință și participare la Sfânta Liturghie”.

La frumoasa slujire a luat parte și preacuviosul părinte protosinghel Calinic Corceag, starețul Mănăstirii „Sfântul Cuvios Antipa Athonitul”, precum și un numeros sobor de preoți, care au înălțat împreună rugăciuni pentru prunca nou-botezată, pentru părinții și nașii acesteia și pentru întreaga comunitate.

În acest sens, ziua botezului Ecaterinei Parascheva a fost o adevărată zi a comuniunii eclesiale, în care familia, nașii, preoții și comunitatea credincioșilor s-au adunat în jurul Sfântului Altar, rugându-se ca Dumnezeu să-i dăruiască pruncii sănătate, luminare, credință statornică și un parcurs binecuvântat în viață.

Pentru părinții Ecaterinei Parascheva, părintele paroh Alin-Eduard și prezbitera Nelia-Mirela, această zi reprezintă una dintre cele mai importante sărbători ale familiei lor, fiind întărită de împlinirea celor 9 ani de slujire în această comunitate a părintelui paroh.

(Pr. A. E. A)