În duminica a V-a a Postului celui Mare, zi dedicată Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, Înaltpreasfinţitul Pǎrinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacǎului a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din satul Holt, comuna Letea Veche, Protopopiatul Bacǎu.
În duminica Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, parohienii din satul Holt, comuna Letea Veche, protopopiatul Bacău au primit vizita pastoral-misionară și liturgică a Părintelui Arhiepiscop Ioachim. Acesta a fost întâmpinat de bunii credincioși ai parohiei și de soborul preoților coordonați de PC Pr. Costică Busuioc, protopopul Protoieriei Bacău.
În cuvântul adresat credincioșilor prezenți, înaltul prelat a vorbit despre Sfânta Spovedanie, îndreptarea vieții și perspectiva înduhovnicirii omului. Ierarhul a subliniat și aspecte din viaţa Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, a vorbit despre pocǎinţǎ, despre iertare şi despre iubirea milostivǎ şi atotcuprinzǎtoare a Lui Dumnezeu. De asemenea, a amintit despre masiva participare a bǎcǎuanilor la „Marşul pentru viaţǎ”, din 25 martie a.c., inclusiv a parohiei Holt şi despre importanţa implicǎrii tinerei generaţii în astfel de activitǎţi binecuvântate și sprijinite de Bisericǎ.
Împreunǎ cu un sobor alcǎtuit din zece preoţi şi doi diaconi, Înaltpreasfinţia Sa „a binecuvântat munca şi osteneala enoriaşilor acestei parohii unde lucrarea administrativ-gospodǎreascǎ este armonios împletitǎ cu cea pastoral-misionarǎ”, după cum avea să precizeze, în cuvântul de final, pǎrintele protoiereu Costicǎ Busuioc.
Pǎrintele paroh Adam Iulian a mulţumit Înaltpreasfinţitului Pǎrinte Arhiepiscop Ioachim pentru prezenţǎ şi pentru bucuria de a fi alǎturi de credincioșii din Holt pǎrintelui protoiereu Costicǎ Busuioc, pǎrintelui Arhimandrit Andrei Ioniţǎ, Ecleziarhul Catedralei Arhiepiscopale de la Roman şi tuturor pǎrinţilor din sobor, care au întregit atmosfera de sǎrbǎtoare a comunitǎţii parohiale. Rǎspunsurile la stranǎ au fost date de corala de muzicǎ bizantinǎ „Byzantion”, iar tinerii componenți ai „Ansamblului meleaguri letene”, coordonat de doamna interpret de muzicǎ popularǎ Oltiţa Todircǎ, din Parohia Holt, au cântat câteva pricesne specifice perioadei de post la momentul chinonicului.
(Pr. Daniel Marari)