Joi, 26 martie, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului a săvârșit Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, la Mănăstirea Lipova din Protopopiatul Bacău.
Încă de la primele ore ale dimineții, maica stareță, Achilina Tănase, alături de obștea monahală și de credincioși, în frunte cu autoritățile locale din comuna Lipova, s-au bucurat de frumusețea Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite și de arhiereasca binecuvântare a Preasfinției Sale.
Din sobor au făcut parte părintele arhimandrit Nicolae Dănilă, exarhul mănăstirilor și schiturilor din cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, părintele protoiereu Eugen Ciuche, Protopopiatul Bacău, părintele Vlad-Gabriel Țuțurlan și părintele Constantin Răzvan Popovici, inspectori eparhiali, alături de alți preoți și diaconi.
În cuvântul său de învățătură, ierarhul a subliniat importanța rugăciunii și a participării la Sfintele slujbe în Postul Paștelui, precum și atenția la Dumnezeu și la cele sfinte:
„Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în perioada acestui post am avut mai multe slujiri care continuă la mănăstirile și schiturile din cadrul arhiepiscopiei noastre, iar astăzi am avut bucuria să poposim la mănăstirea ocrotită de Sfinții Petru și Pavel și să ne rugăm la Dumnezeu, cerându-I în primul rând iertare de păcate și ajutor. Faptul că nu am fost doar noi și maicile în biserică dovedește că și dumneavoastră, credincioșii, aveți dragoste față de Dumnezeu și îi cercetați casa, lucru care este deosebit de important pentru că orice slujire pe care o aducem lui Dumnezeu este un dar pe care îl oferim Domnului, mulțumindu-I și rugându-L ca să fie împreună cu noi. O mănăstire este locul unde se ține permanent aprinsă candela de rugăciune, așa cum am găsit aici. Am apreciat în mod special ordinea și disciplina, ceea ce înseamnă că sunteți atenți la cele sfinte și care ne arată că atunci când ne înfățișăm în fața lui Dumnezeu nu o facem oricum. Dacă pentru lucrurile noastre omenești, atunci când ne facem o casă sau ne organizăm noi, vrem ca lucrurile să fie de cea mai bună calitate, cu atât mai mult când facem pentru Dumnezeu, când îi aducem o rugăciune sau participăm la slujbă să o facem cu toată deschiderea și atenția”.
În continuare, Preasfinția Sa a explicat însemnătatea cinstirii Soborului Sfântului Arhanghel Gavriil:
„Astăzi cinstim Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil pentru că el este cel care a adus vestea cea bună Maicii Domnului și conform rânduielii bisericești, după un mare praznic, a doua zi se face soborul persoanelor sfinte care au participat la sărbătoarea respectivă. Ieri a fost cinstită Buna Vestire, veste prin care neamul omenesc a aflat că Mântuitorul S-a întrupat prin acceptarea planului lui Dumnezeu de către Fecioara Maria, Cea care a răspuns „Fie mie după cuvântul tău”. Această veste neștiută de nimeni a fost vestită de Arhanghelul Gavriil. La el ne rugăm atunci când dorim să primim de la Dumnezeu vestea cea bună, care consider că este cea a mântuirii. Astfel de lucruri vă doresc și eu și să ajute Dumnezeu să ajungeți cu bine la Marele Praznic al Învierii Domnului”.
La finalul slujbei, părintele protosinghel Ignatie Popa, duhovnicul mănăstirii, a mulțumit Preasfinției Sale pentru binecuvântarea arhierească și pentru momentul de înaltă trăire duhovnicească.



