Liturghie arhierească la Catedrala Mitropolitană din Iaşi

Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit sâmbătă, 11 octombrie 2014, Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Iaşi. 

 

Credincioşii au participat în număr mare sâmbătă, 11 octombrie 2014, la slujba Sfintei Liturghii oficiată în Catedrala Mitropolitană din Iaşi de Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul. Ierarhul de la Roman a adresat la finalul slujbei un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre "sfinţii neamurilor" şi despre cultul Sfintei Parascheva. "Orice popor deţine personalităţi care au devenit definitorii pentru cultura lui naţională. Poporul român, creştin din sorgintea sa, este un exemplu concludent în acest sens. În spiritualitatea românească este evident faptul că vrednici de laudă sunt martirii, care s-au jertfit pentru dreapta credinţă. În lucrarea duhovnicească a oamenilor, Mântuitorul Hristos a ales între sfinţii neamurilor, în toate timpurile şi locurile, pe viitorii prieteni şi casnici ai Săi. Între multitudinea sfinţilor, al căror nume şi număr le ştie doar Dumnezeu, este şi Sfânta Cuvioasă Parascheva. Viaţa ei ni se înfăţişează ca o necontenită descoperire a ceea ce înseamnă voia lui Dumnezeu şi puterea dată de El unor fiinţe alese, pentru a le face lucrătoare ale binelui în lume şi ajutor în sprijinul semenilor aflaţi în nevoie. Este mai presus de înţelegere modul în care Sfânta Parascheva ocroteşte lumea adusă de Dumnezeu din nefiinţă. Cuvioasa Parascheva adună an de an la Iaşi sute de mii de pelerini. Bisericile ocrotite de această sfântă pe toată suprafaţa pământului mărturisesc credinţa neclintită în puterea dată Sfintei Parascheva. Minunile ei sunt mai multe decât nisipul mării", a spus Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul. Pe parcursul Sfintei Liturghii, pelerinii de toate vârstele au aşteptat să se închine la racla Sfintei Parascheva, precum şi la icoana Sfântului Constantin Brâncoveanu, în interiorul căreia se află un fragment din moaştele martirului.