În Duminica ”Izgonirii lui Adam din Rai”, premergătoare Postului Sfintelor Paști, la Catedrala Arhiepiscopală ”Sf. Cuv. Parascheva” a fost oficiată Dumnezeiasca Liturghie de către IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului. Acesta a fost înconjurat de soborul preoților și diaconilor catedralei.
În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa a făcut trimitere la textul evanghelic citit astăzi la Sfânta Liturghie, pe care l-a analizat ca fiind fundamentul spiritual al vieții duhovnicești:
“Din această duminică începem să înlocuim hrana noastră cu una mai austeră, de post, pe care o combinăm cu rugăciunea. Mântuitorul în Evanghelia de astăzi nu ne precizează, nu ne dă o listă de bucate, ci ne îndeamnă să dobândim Împărăția Sa cea veșnică. Condiția recunoașterii Lui Dumnezeu în noi este să recunoaștem greșelile și să Îl recunoaștem sau să ne regăsim în aproapele nostru care este chipul Lui Dumnezeu Iubire, care are nevoie de comuniune, de comunicare, de reconciliere mai curând. Și din acestea decurg toate celelalte ca dintr-un izvor.
Fața omului, denumită prosopon în limba greacă, este chipul Lui Dumnezeu în noi care se mai înnegrește din cauza fărădelegilor sau a păcatelor. După ce noi stabilim relațiile de umanitate, adică ne iertăm unul pe altul, recunoaștem pe celălalt ca pe chip a Lui Dumnezeu.”
Tot acum Ierarhul a explicat sensul adevărat al postului în perspectiva îndumnezeirii omului:
“A posti însemnă a sădi lumină în sufletul tău, a avea bunătate, a împlini virtuțile și toate celelalte fapte bune pentru ca chipul tău să se ilumineze, să strălucească asemenea chipului celui dintâi, a Creatorului nostru. Trecând prin purificare și iluminare ajungem la starea de Teosis, adică de îndumnezeire. Acesta este scopul nostru, să ajungem la asemănarea cu Dumnezeu, ea nefiind altceva decât a intra în Iubirea Lui Dumnezeu.”
Răspunsurile liturgice au fost date de corala „Paraschevi” a catedralei arhiepiscopale.
(Pr. Daniel Marari)