Duminica închinată Întoarcerii Fiului Risipitor a fost serbată la Catedrala „Sf. Cuv. Parascheva” din Roman, unde Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului. Chiriarhul a fost însoțit în rugăciune de un sobor de preoți și diaconi. În cadrul slujbei au avut loc și două hirotonii în treapta de preot pe seama parohiei Gâdinți din Protopopiatul Roman și întru diacon pe seama Catedralei arhiepiscopale din Roman.
Duminică, 4 februarie 2018, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a slujit Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Roman alături de PC Părinte vicar eparhial Pimen Costea și de părinții și diaconii slujitori ai istoricului locaș.
În cuvântul rostit, Părintele Arhiepiscop Ioachim a vorbit credincioșilor despre Pilda Fiului risipitor, explicând și faptul că dependența de păcat duce la distrugere și la însingurare.
Parabola Fiului risipitor ne arată infinita iubire a lui Dumnezeu pentru omul păcătos, flămând şi zdrenţuros, care se află în pământul păcatului, dar care se hotărăşte să vină acasă, spre vindecare și împăcare cu sine și cu Cerul. Întoarcerea spatelui fiului către tatăl său din parabola de astăzi, reprezintă întoarcerea spatului din partea omului la ajutorul dat de Dumnezeu. Este foarte dureros când cineva se desprinde ontologic de sursa supremă, de părinții care l-au născut trupește sau de părinții din biserică, care l-au renăscut prin apă și prin Duh în numele Sfintei Treimi. Este foarte trist pentru părintele care își așteaptă fiul care cumva ar trebui să își vină în fire. Venirea în sine însemnă rebranșarea la energia necreată a lui Dumnezeu, căci altfel firea omului este neputincioasă și de aceea ea trebuie întărită, refăcută, restaurată de Dumnezeu Creatorul tuturor. El ne-a dat libertatea pe care noi cei muritori am transformat-o în libertinaj. Când privim fresca Fiului risipitor să ne privim fresca vieții noastre, pentru a vedea care mai este raportul nostru cu sine însuși, cu Dumnezeu și cu aproapele.
În cadrul slujbei au avut loc două hirotonii. Părintele arhidiacon Alexandru Mircea Bozianu a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Gâdinți din Protopopiatul Roman, iar tânărul teolog Petru Pavăl a fost hirotonit diacon pe seama Catedralei arhiepiscopale.
Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, a explicat măreția tainei preoției, felicitând pe cei doi părinți.
Astăzi au fost hirotoniți întru preot și respectiv întru diacon doi tineri care vor sluji lui Dumnezeu. Noi, în Biserica lui Hristos nu repetăm nimic, deși cunoaștem pe de rost unele rugăciuni, unele imne și cântări. Trebuie să avem conștiința că nu repetăm ceva, ci retrăim, actualizăm ceea ce Hristos ne-a îndemnat să facem la plinirea vremii, de a face prezent timpul său. Noi, în biserică suntem miniștri ai Tainelor lui Dumnezeu. Emoția se simte când un har special te investește și îți dă o putere tainică. Noi consumăm pe Cel care nu se consumă, împărțim pe Cel care nu se împarte. Nimic nu se pierde sau dispare pentru că fiecare miridă care este pe talerul liturgic devine integral Trupul și Sângele lui Hristos.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de corala Paraschevi a sfintei catedrale romașcane.
(Pr. Daniel-Ionel Marari)