Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a oficiat la catedrala „Sf. Cuv. Parascheva” Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie cu prilejul serbării Sfântului Antipa de la Calapodeşti, hramul paraclisului Catedralei arhiepiscopale și ocrotitorul eparhiei. Antipa de la Calapodești este Sfântul care, la început de an calendaristic, deschide șirul „casnicilor lui Dumnezeu” pe care i-a născut Ortodoxia românească de-a lungul existenței sale.
Credincioșii romașcani s-au rugat astăzi, 10 ianuarie 2021, în Catedrala Arhiepiscopală din Roman, cu ocazia serbării Cuviosului Antipa de la Calapodești, unul dintre ocrotitorii Eparhiei Romanului și Bacăului. Sărbătoarea primului sfânt român din calendarul creștin ortodox a fost încununată de Dumnezeiasca Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, alături de un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul Său, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a făcut referire la pericopa evanghelică ce a fost citită.
Astăzi când încheiem șiragul acestor praznice împărătești care au avut semnificația lor, iată avem un cuvânt a lui Hristos care s-a mai auzit, mai ales în pustia Iordanului, același care era spus și de Ioan Botezătorul. Mântuitorul după ce a fost ispitit pe muntele Carantaniei, își începe marea activitate de predicare a Evangheliei, a Legii cei Noi, care și prin care noi reușim să scăpăm de moartea sufletească și de cea trupească și să dobândim calea care se deschide dincolo de ceea ce este limitat și ceea ce cunoaște omul prin rațiunea sa. Primul Său cuvânt adresat oamenilor este: Pocăiți-vă! Până la venirea lui Hristos, popoarele au încercat să se restaureze ființial, pentru faptul că prin cădere consecințele ei s-a răsfrâns asupra tuturor popoarelor și oamenilor care au venit în lume, ceea ce noi numim păcatul strămoșesc.
De asemenea, Ierarhul a vorbit și despre venerarea Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodești, atât de prețuit și respectat în întreaga Ortodoxie.
Sfinții au apărat valorile noastre creștinești prin rugăciune. La început de an convențional, facem pomenirea unui cuvios din Eparhia noastră care a fost să fie scris în toate calendarele noastre și în dipticele sfinților tuturor bisericilor ortodoxe. Acest cuvios a fost recunoscut ca sfânt atât în Ortodoxia greacă, cât și în cea slavă. El a fost cinstit de poporul român mai ales din anul 1992, atunci când au fost canonizați de Sfântul Sinod o serie de părinți ai Bisericii noastre ortodoxe, care au marcat cu viața lor sfântă și cu opera lor activitatea închinată Bisericii. Părticica din moaștele Sfântului Antipa a fost adusă aici, atunci când părintele Clement Haralam era la Muntele Athos. Eu am fost atunci cel desemnat și delegat de către PF Patriarh Daniel să merg acolo pentru a vorbi cu părintele, de pioasă amintire, Petroniu Tănase, egumenul de atunci al Mănăstirii Prodromu, care avea mare cinstire față de Sfântul Antipa și care ne-a dăruit o părticică din sfintele moaște, pe care am depus-o alături de celelalte sfinte moaște care se găsesc aici, în catedrala arhiepiscopală. O altă părticică se află la Parohia Sfinții Trei Ierarhi din Bacău. De asemenea ne dorim să facem demersuri ca în Eparhia noastră să mai fie adusă și o altă părticică a sfântului, atunci când Catedrala din Bacău va fi dată cultului și va începe slujba în partea ei superioară, pentru faptul că acolo a fost începută pictura ei în mozaic.
Părintele Arhiepiscop Ioachim a încheiat cuvântul său rostind din acatistul Sfântului Antipa, icosul a șaptelea. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corala „Paraschevi” a Catedralei arhiepiscopale din Roman.
(pr. Daniel Marari)