În baza hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Nr. 2149 / 2021 – Hotărâre privind demersurile făcute de Patriarhia Română pentru ca orele care vizează educația pentru viață să-și păstreze caracterul opțional și a hotărârii Sinodului Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Temei nr. 29 /2021: Informare privind instrumentele de educație pentru sănătate dedicate elevilor, profesorilor și preoților și realizarea unui program comun de activități la nivelul eparhiilor din cadrul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, pentru perioada 1 septembrie 2021 – 1 septembrie 2022, reprezentanții departamentelor Pro-Vita din eparhiile Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit Teofan, s-au reunit în data de 2 septembrie 2021, sub coordonarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la Așezământul social – filantropic Mitrovița al parohiei băcăuane „Sf. Mc. Dumitru”, pentru lansarea și dezbaterea Strategiei mitropolitane „Educația pentru viață”.
Un număr de 35 de reprezentanți ai eparhiilor din Mitropolia Moldovei și Bucovinei, inspectori școlari la disciplina Religie, coordonatori ai asociațiilor de părinți pentru ora de Religie, cât și reprezentanți ai Ministerului Educației și ai mediului academic, s-au reunit pentru a analiza și completa Strategia mitropolitană „Educația pentru viață”, elaborată de pr. Ilarion Mâță, consilier eparhial la Sectorul social – filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și de pr. Dragoș Bălinișteanu, referent în cadrul Departamentului Pro-Vita al Arhiepiscopiei Iașilor.
Evenimentul a început cu o slujbă de mulțumire oficiată în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, în Biserica „Sf. Dumitru” din cartierul Narcisa al Municipiului Bacău. După acest moment liturgic, participanții s-au deplasat la Așezământul social – filantropic „Mitrovița” al parohei băcăuane Sf. Dumitru, unde au ascultat cuvântul de bun venit și de apreciere al chiriarhului locului.
După sesiunea de cunoaștere, pr. Ilarion Mâță a realizat prezentarea generală a Strategiei mitropolitane „Educația pentru viață”, iar pr. Dragoș Bălinișteanu a introdus tema legată de disciplinele opționale.
Domnul Romeo Moșoiu, consilier în cadrul Ministerului Educației, a dezvoltat subiectul legat de cele trei materiile opționale din curriculă: Pentru învățământul liceal Adolescența și autocunoașterea ( clasele IX- XII), Pregătiți pentru viață. Educație pentru viață și comunitate (De la clasa pregătitoare – clasa VIII) și Mai întâi caracterul.
Au urmat sesiunea de completare a activităților din cadrul strategiei și împărțirea interdisciplinară pe grupe de lucru a tuturor participanților, în vederea completării strategiei Pro-Vita a Mitropoliei Moldovei. Pentru ca această strategie să fie una aplicabilă, reprezentanții fiecărei eparhii au fost rugați să își personalizeze fiecare strategie la nivel de eparhie, după modelul și recomandările din strategia mitropolitană, deja însușită, propunând și un calendar de activități pentru perioada septembrie 2021- septembrie 2022.
La final, participanții au primit din partea organizatorilor mape de lucru, cu modele pentru înființarea de centre de consiliere și sprijin pentru părinți și copii, oferind posibilitatea perspectivei schimbului de bune practici ale specialiștilor prezenți. (Ana Butucaru)