Cea de a cincea zi a Săptămânii de rugăciune neîncetată s-a desfășurat la Biserica „Sf. Ioan” sub semnul tihnei specifice vieții mănăstirești. Cântarea lină a maicilor de la Mănăstirea Ciolpani a însoțit credincioșii pe parcursul slujbelor, iar citirea necontenită a Psaltirii a ținut neîntreruptă candela rugăciunii.
După slujbele de dimineață, a început forfota pregătirilor pentru Sfânta Liturghie arhierească, ce va fi oficiată sâmbătă de IPS Arhiepiscop Ioachim înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În vederea întâmpinării cum se cuvine a marelui praznic închinat Înaintemergătorului Domnului, mulți credincioși s-au spovedit, unii au citit din Psaltire, alții au instalat scena, iar mulți alții, neștiuti, au pregătit pachetele care se vor dărui pelerinilor la finalul slujbei.
Băcăuanii îl vor întâmpina pe IPS Părinte Ioachim sâmbătă dimineață la ora 8.45, când ierarhul va reveni pentru a patra oară săptămâna aceasta în mijlocul celor care caută să-l întâlnescă pe Dumnezeu, urmând rânduiala monahală în parohie.
Săptămâna duhovnicească se va încheia cu un eveniment cultural, desfășurat la Teatrul Bacovia, începând cu ora 19.00, unde băcăuanii vor putea urmări piesa „Întoarcerea zidarului”, de Dan Tărchilă, o punere în scenă inspirată din Legenda Meșterului Manole. Actorii Companiei de Teatru „Civic Art CvM” din Bucureşti - Marian Ciripan, Cristina Moldoveanu şi Gabriel Costan, cu binecuvântarea Patriarhiei Române au prezentat acest spectacol în mai multe eparhii din țară. Intrarea esre liberă.