În perioada 2-3 octombrie 2019, la Complexul de servicii sociale din cadrul Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja, membră a Federației Filantropia a Patriarhiei Române, s-au desfășurat mai multe sesiuni de informare și de profesionalizare cu o parte dintre angajații instituției de la Hârja și cu aparținători ai unor beneficiari ai instituției socio – medicale și educaționale.
Cele două întâlniri au reprezentat atingerea obiectivelor prevăzute în activitățile 5 și 6 din cadrul proiectului ”FOCUS – Consolidarea Capacității lucrătorilor sociali în oferirea abilităților de viață”, al Federației filantropia a Patriarhiei Române.
Pentru aceste sesiuni de informare a fost desemnat ca trainer Pr. Ilarion Mâță, pregătit în Italia alături de alți colegi din federație de către formatori din cadrul Universității din Palermo și ai Asociației „Meta Emozioni”, în perioada 13-18 mai 2019, reprezentând adoua etapă a proiectului.
Prima întâlnire desfășurată în data de 2 octombrie și a adunat personalul de specialitate din domeniul de îngrijire, asistenții medicali și kinetoterapeuții.
La cea de a doua, din data de 3 octombrie, au participat aparținători ai beneficiarilor asociației de la Hârja.
În cadrul ambelor întâlniri, participanții au primit noi informații legate de: cunoașterea propriilor abilități, luarea deciziilor în instituții, rezolvarea problemelor prin creativitate, percepția propriilor stări interioare și a emoțiilor beneficiarilor, sinestezia emoțională, înțelegerea emoțiilor, gestionarea personală, gestionarea interpersonală, comunicarea asertivă și facilitarea.
-----
Proiectul european Erasmus + ”FOCUS – Consolidarea Capacității lucrătorilor sociali în oferirea abilităților de viață” este implementat de Federația Filantropia a Patriarhiei Române, în calitate de partener, fiind coordonat de Società Cooperativa Sociale 3P (Padre Pino Puglisi) alături de Associazione Per La Mobilitazione Sociale Onlus (Italia), Cooperativa Desincoop (Portugalia). (Olivia Bîrdici - Manager Proiect, Federația Filantropia)