Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a primit vineri, 1 septembrie a.c., grupul celor peste o sută de tineri care provin din protopopiatele Eparhiei, dar și din Ascor Bacău și Ator Roman. Aceştia, aflaţi sub coordonarea părintelui Daniel Marari, inspector eparhial la Sectorul Cultural vor reprezenta zona canonic-administrativă a Arhiepiscopiei, în perioada 1-4 septembrie 2017 la Întâlnirea Internaţională a Tinerilor Ortodocși din capitala culturală a Moldovei.
Anul bisericesc a debutat în Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului într-un mod aparte prin întâlnirea Arhiepiscopului loachim cu cei peste o sută de tineri care vor reprezenta Eparhia la I.T.O. (Întâlnirea Tinerilro Ortodocşi) ce se va desfășura la Iaşi, capitala culturală a Moldovei, în perioada 1-4 septembrie 2017.
La primele ore ale dimineții de vineri, grupul de tineri a fost întâmpinat la Catedrala Arhiepiscopală din Roman de către IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, care i-a binecuvântat, încredințându-le drapelul eparhial și steagul național, rostind de asemenea o rugăciune de binecuvântare a călătoriei. Totodată, Ierarhul i-a îndemnat să folosească timpul petrecut în cadrul acestei întâlniri pentru creșterea lor duhovnicească.
"Consider că sunteţi cei mai entuziaşti şi frumoşi tineri aleși să reprezinte Eparhia Romanului și Bacăului la acestă adunare astăzi, la Iaşi, în Mitropolia din care facem şi noi parte. Sperăm ca șederea voastră în capitala culturală a Moldovei să fie cât mai plăcută și mai cu folos duhovnicesc, să vă încadrați în programul stabilit de organizatori și să vă implicați cât mai mult în activitățile care au fost pregătite pentru voi. Scopul şederii voastre în această comuniune a tinerilor ortodocși din țară și din străinătate este acela de a mărturisi credinţa ortodoxă. Vă îndemn părinteşte să ne reprezentați cât mai bine şi mai elegant la evenimentele ce vor avea loc de vineri până duminică", a spus Înaltpreasfinția Sa.