IPS Ioachim și PS Teofil Trotușanul au participat la proclamarea locală a canonizării Sfintelor Cuvioase de la Văratec

Duminică, 16 august 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, au participat, la Mănăstirea Văratec, la Sfânta Liturghie arhierească și la proclamarea locală a canonizării Sfintelor Cuvioase Nazaria, Olimpiada și Elisabeta (Safta) Brâncoveanu.

Evenimentul solemn a avut loc în ziua de pomenire a Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec, întemeietorul și duhovnicul așezământului monahal, și a reunit ierarhi, clerici, monahi, monahii și numeroși credincioși și pelerini, informează doxologia.ro.

După săvârșirea Sfintei Liturghii arhierești a urmat slujba proclamării locale a canonizării celor trei Cuvioase de la Văratec. În cadrul acesteia, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a citit Tomosul sinodal de proclamare a canonizării Sfintelor Cuvioase Nazaria, Olimpiada și Elisabeta (Safta) Brâncoveanu de la Văratec.

După încheierea slujbei de proclamare, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a dat citire mesajului transmis de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, intitulat „Sfintele Cuvioase Nazaria, Olimpiada și Elisabeta de la Văratec – modele de rugăciune isihastă, hărnicie și milostenie”.

În mesajul său, Patriarhul României a evocat personalitatea duhovnicească și lucrarea celor trei sfinte, subliniind legătura lor profundă cu istoria Mănăstirii Văratec. Sfintele Cuvioase Nazaria și Olimpiada au fost ucenice ale Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț și ale Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec, contribuind la întemeierea și consolidarea vieții monahale de aici, iar Sfânta Cuvioasă Elisabeta (Safta) Brâncoveanu a unit viața de rugăciune cu o amplă lucrare filantropică.

După transmiterea mesajului Patriarhului României, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a adresat celor prezenți un cuvânt de binecuvântare, mulțumind lui Dumnezeu pentru darul făcut Bisericii prin recunoașterea sfințeniei celor trei Cuvioase de la Văratec și evocând moștenirea duhovnicească lăsată de acestea.

La rândul său, maica stareță a Mănăstirii Văratec, stavrofora Iosefina Giosanu, a vorbit despre chipul și moștenirea duhovnicească a celor trei sfinte, sintetizând contribuția fiecăreia la devenirea așezământului monahal: „Sfânta Nazaria a adus rânduiala isihastă, Sfânta Olimpiada a cultivat frumusețea liturgică, iar Sfânta Elisabeta a transpus rugăciunea în milostenie”.

Totodată, maica stareță a subliniat responsabilitatea pe care acest moment o așază înaintea obștii monahale: „Proclamarea canonizării lor nu este un privilegiu, ci o chemare. O chemare de a trăi cu aceeași seriozitate, cu aceeași dăruire și cu aceeași iubire”.

Canonizarea Sfintelor Cuvioase Nazaria, Olimpiada și Elisabeta (Safta) Brâncoveanu de la Văratec a fost aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința de lucru din 1 iulie 2025, împreună cu cea a altor femei românce cu viață sfântă. Proclamarea generală a canonizării celor 16 sfinte femei românce a avut loc la 6 februarie 2026, la Patriarhia Română.

Prin proclamarea locală de la Mănăstirea Văratec, cele trei Cuvioase legate de istoria acestei vetre monahale au fost așezate solemn înaintea clerului, monahilor și credincioșilor spre cinstire, pomenirea lor comună fiind rânduită în fiecare an la 17 august. (Mioara Ignat)