În seara zilei de vineri, 02 august 2019, la începutul Postului Adormirii Maicii Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoți şi un diacon, a oficiat Taina Sfântului Maslu la Metocul chiriarhal „Acoperământul Maicii Domnului” de la Valea Budului.
În cadrul serilor de rugăciune din timpul Postului, săvârşite la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” de la Valea Budului, credincioşii şi pelerinii veniţi să se reculeagă în această oază de spiritualitate aflată în proximitatea Bacăului, au trăit bucuria duhovnicească de a primi Taina Sfântului Maslu din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim.
Ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoţi din Protoieria Bacău, slujitori ai Parohiei „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bacău, preoţi din Cercurile misionar-pastorale „Acoperământul Maicii Domnului” şi „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare”, precum şi diaconul Cosmin-Nicolae Duduman, hirotonit de curând, cu prilejul hramului Paraclisului acestei mănăstiri, la sărbătoarea Sfintei Mironosiţe Maria Magdalena.
La sfârşitul Tainei Sfântului Maslu, după ce IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim a citit rugăciunile de dezlegare specifice perioadei Postului, părintele Gheorghe Ardeleanu, hirotonit recent pe seama Parohiei Huțu, din Protopopiatul Sascut, a primit hirotesia întru duhovnic.
Apoi, părintele Aurel Cîrlan, parohul Parohiei „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bacău a mulţumit Ierarhului în numele preoţilor şi credincioşilor prezenţi la această Sfântă Taină, evocând evlavia poporului român faţă de Maica Domnului. Dânsul a menţionat faptul că peste două milioane de români poartă numele Fecioarei Maria, numeroase biserici şi mănăstiri au fost închinate Precuratei Maici, între care şi această binecuvântată mănăstire cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, însăşi ţara noastră fiind numită „Grădina Maicii Domnului”, în numeroase rânduri, de către înalte personalităţi ale lumii creştine.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, IPS Ioachim a vorbit despre faptul că fiecare dintre credincioşi are o legătură specială cu Maica Domnului: „Ne aflăm într-un loc afierosit Maicii Domnului, care o importanţă covârşitoare în viaţa noastră de creştini autentici. În această mare familie duhovnicească, cu toţii suntem copiii Maicii Domnului. Lăsaţi-vă legănaţi de braţele Maicii Domnului! Aşezaţi-vă sub Acoperământul ei pururea! Păziţi credinţa cea adevărată şi Maica Domnului vă va urma în orice necaz pe care îl puteţi avea în viaţa aceasta!” (Pr. Flavius Balaban)